* Prin noile prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2007, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) nu mai furnizează date cu caracter personal înregistrate în registrul comerţului, referitoare la domiciliu si la codul numeric personal.
* Reglementările asigură cadrul legislativ privind aplicarea şi respectarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a Directivei Consiliului European nr. 1995/46/EC.


Legea Registrului Comerţului a fost modificată printr-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG nr. 82/2007) care aduce noi prevederi legate de datele referitoare la identitatea acţionarilor societăţilor comerciale. Potrivit afirmaţiilor doamnei Cornelia Lucia Gligor, director al Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Bihor, "Ordonanţa stabileşte că nu vor mai putea fi furnizate datele personale ce privesc codul numeric personal şi domiciliul persoanelor fizice care au calitatea de asociat, acţionar, reprezentant legal, cenzor şi auditor ai operatorilor economici, în cuprinsul certificatelor constatatoare, al rapoartelor de furnizare de informaţii şi pe sistemul Recom Online".
În consecinţă, ORC va furniza doar un minim de date necesar şi suficient pentru identificarea persoanelor fizice care deţin aceste calităţi, respectiv numele, prenumele, data şi locul naşterii, participarea la capital, precum şi calitatea deţinută, date care sunt adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportarea la scopul în care au fost colectate şi ulterior prelucrate. Prelucrarea codului numeric sau a altor date cu caracter personal care au o funcţie de identificare poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul sau dacă prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legislativă. Potrivit legii, domiciliul persoanei fizice şi codul numeric personal al acesteia nu reprezintă informaţii comerciale pentru care există obligaţia de publicitate legală, dezvăluirea lor fiind permisă numai pentru motive ce ţin de securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Reglementările au fost stabilite prin OUG nr. 82/2007 şi asigură cadrul legislativ privind aplicarea şi respectarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a Directivei Consiliului European nr. 1995/46/EC, Directivă care impune asigurarea protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei şi, în special, a dreptului la viaţa privată în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.