* Porumbul este recoltat în proporţie de 75% din suprafaţa cultivată.
* Doar aproximativ 30% din recolta de porumb este livrată unităţilor de depozitare.
* Grâul s-a însămânţat pe 47.000 de hectare, iar la nivel de judeţ însămânţarea culturilor agricole de toamnă s-a efectuat în proporţie de 65 la sută de pe cele 95.000 hectare suprafaţă programată.

În această perioadă activitatea în câmp a agricultorilor bihoreni se desfăşoară pe mai multe planuri - strângerea şi depozitarea recoltei, efectuarea arăturilor şi însămânţarea culturilor agricole de toamnă, profitându-se din plin de timpul prielnic ale acestui anotimp.
În ceea ce priveşte recoltatul, cele mai multe forţe mecanice şi umane sunt concentrate la culesul porumbului. "În judeţ mai există peste 20.000 de hectare cultivate cu porumb, suprafaţă de pe care urmează a se strânge recolta. Până acum, producţia totală de porumb, în condiţiile în care s-a recoltat pe 75% din suprafaţa totală de 80.720 hectare, a ajuns la aproape 177.000 de tone", a declarat dl. ing. Octavian Avrămuţ, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. De adăugat că, şi de această dată, producătorii nu preferă să livreze recolta unităţilor de depozitare, astfel că doar aproximativ 30% din această cantitate este livrată la diferite depozite de cereale. Cât priveşte producţia medie pe hectar înregistrată până acum, ea este de 2.992 de kilograme (100% faţă de estimări).
Concomitent cu recoltatul porumbului, o astfel de lucrare se efectuează la soia, ajungându-se la 14% din suprafaţa cultivată de 2.760 hectare, iar sfecla de zahăr s-a strâns de pe 8% (160 hectare) din suprafaţa cultivată de 2.000 hectare.
O altă prioritate în această perioadă este însămânţarea culturilor agricole de toamnă, suprtafaţa programată, la nivel de judeţ, fiind de 95.000 de hectare. Dacă semănatul orzoaicei s-a încheiat (pe 2.000 de hectare), continuă însămânţarea rapiţei pentru ulei (realizat 3.615 ha din 6.000 ha program), a orzului (s-a ajuns la 72% din suprafaţa totală de 10.000 de hectare destinate acestei culturi). Totodată, se însămânţează culturile furajere şi legumele de câmp, lucrare aflată în diferite stadii de execuţie - 27%, respectiv 34%, faţă de program. Dar cel mai mult de lucru este la semănatul grâului, în sensul că mai sunt peste 23.000 de hectare pe care sămânţa trebuie pusă "sub brazdă", în condiţiile în care, pentru pregătirea terenului mai sunt de arat 19.740 de hectare.