LOHN - o soluţie socială, dar nu una economică
* În România, prin atelierul meşteşugăresc al UE.
* Unde se termină pro şi unde începe contra?
* Lohn, precum păsările migratoare, spre est, unde-s ţările mai calde?
* Urmând geografia salariilor mici.
* În doi-trei ani, prăbuşirea sistemului lohn?
Fiind deopotrivă un fenomen economic şi social, lohn-ul a stârnit interesul specialiştilor de toate felurile, ale căror opinii s-au cristalizat în timp pe poziţii pro şi contra lohn.
Dintre argumentele pro, cel mai frecvent sunt aduse în discuţie cele cu referire la faptul că:
- este o operaţiune comercială destinată în special creşterii aportului valutar;
- ocupă o însemnată parte a forţei de muncă, în majoritate femei;
- este deosebit de profitabilă pentru investitori, astfel explicându-se atractivitatea la privatizarea întreprinderilor;
- know-how-ul dobândit de la partenerii externi creşte calitatea forţei de muncă;
- deschide pieţe inaccesibile în alte condiţii.
Pe de altă parte, însă, argumentele contra dau o replică îndrăzneaţă şi demnă de luat în seamă. Potrivit acestora, lohn-ul?
- Este considerat export de venit naţional;
- Nu angrenează industria pe orizontală, nu foloseşte creativitatea naţională;
- Venitul exportatorului este mai redus decât în cazul în care ar vinde integral din producţia proprie;
- Există riscul ca importatorul să renunţe la tranzacţia în lohn în situaţia unei conjuncturi nefavorabile a pieţei pe care vinde produsele astfel realizate;
- Pentru exportator există riscul de preţ, în sensul evoluţiei nefavorabile a preţului produsului finit, în raport cu preţul factorilor de producţie utilizaţi pentru producerea lui;
- Exportul sub mărci străine, efectuat pe timp îndelungat, exclude mărcile naţionale de pe pieţele externe.
De unde a venit şi încotro se îndreaptă lohn-ul?
Reorientarea către noi, către industria noastră textilă, de confecţii, de pielărie şi încălţăminte s-a produs cam prin anul 1996, având drept cauză principală situaţia conflictuală din Iugoslavia, considerată până atunci campioana lohn-ului. La aceasta s-au adăugat şi costurile de producţie reduse.
Se pare însă că şi pentru lohn, cel puţin pe meleagurile noastre, a cam venit vremea scadenţei, a reacţiei inverse. Interesul partenerilor de afaceri în lohn se reorientează către ţări mai... slave, sau mai ?slabe, adică mai ieftine decât noi: Bulgaria, Republica Moldova, urmând geografia salariilor celor mai mici.
Specialiştii consideră că prelucrarea în lohn îşi pierde rentabilitatea pe piaţa noastră, motivînd prin faptul că beneficiul este foarte mic în urma acestor afaceri. Prin aceeaşi prismă fiind văzute lucrurile, atractivitatea pieţei noastre scade şi datorită faptului că şomajul nu mai este un fenomen acut şi grav generalizat, dar şi pentru că în rândul specialiştilor sporeşte exodul peste hotare în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.
În aceeaşi ordine de idei, mai trebuie spus că lohn-ul nu este o soluţie pentru modernizarea economiei. Cel ce vine şi comandă un produs aduce şi tiparul şi materialul şi utilajul, pe acesta din urmă doar împrumutându-l. Aceste utilaje nu vor intra, deci, în proprietatea executantului în lohn. Procedeul, metoda sau sistemul, cum vrem să-i spunem, măreşte decalajul tehnologic între cel care cere comandă şi cel care execută.
Dacă, cel puţin până la ora actuală, România este un atelier meşteşugăresc al UE, care ţese, prelucrează şi asamblează, în perspectiva anilor 2004-2005 (când, aşa cum susţin specialiştii, creşterea costurilor de producţie în România se va resimţi tot mai mult) lohn-ul nu va mai renta la fel de mult pentru străinii care acum ne dau de lucru.
Atunci, estimează specialiştii, se va produce dezastrul: fără pieţe, fără nume, fără spirit de competiţie şi fără bani, industriile de profil vor deveni o amintire. Prin urmare, exporturile industriei textile şi pielăriei, ca şansă pentru echilibrarea balanţei comerciale, nu sunt decât o himeră, pentru că România nu mai e considerată interesantă pentru lohn.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.