România se plasează pe locul 22 în UE, în funcţie de ritmul de scădere a exporturilor în primele opt luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, şi pe poziţia a patra, după reducerea importurilor de 35%.

 

Potrivit datelor Eurostat, exporturile s-au situat la 18,6 miliarde de euro în intervalul ianuarie-august, iar importurile au totalizat 24,5 miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 5,9 miliarde de euro. România ocupă, totodată, prima poziţie în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de scăderea exporturilor în relaţiile cu parteneri comerciali extracomunitari, în septembrie, de 12% comparativ cu august, la 600 de milioane de euro. Importurile s-au menţinut la acelaşi nivel cu al lunii august, la 900 de milioane de euro. Doar 13 state europene au consemnat creşterea exporturilor către parteneri comerciali din afara UE, în septembrie, cele mai spectaculoase evoluţii fiind consemnate de Luxemburg (160,3%), Letonia (28,1%) şi Italia (23%). Toate statele membre ale Uniunii au înregistrat, în intervalul ianuarie-august, scăderi ale exporturilor, cele mai accentuate fiind observate la Finlanda (36%), Lituania (32%), Suedia şi Bulgaria (ambele, 30%).