Lipsă de seriorizitate privind prima pentru lapte...
La MARMIRANA din Rogoz
Sunt nouă localităţi: Crânceşti, Lăzăreni, Ogeşti, Dumbrăviţa Mică, Hidişelu de Dobreşti, Rogoz, Rotăreşti, Sâmbăta şi Zăvoiu. Din aceste nouă localităţi, unii crescători de animale vaorifică laptele, predându-l la S.C. Marmirana Prodcom S.R.L. Rogoz. pentru laptele vândut la Marmirana, producătorii respectivi primesc, în plus, din partea statului, o anumită sumă de bani - primă pentru lapte, sumă însemnînd 1400 lei/litru (în zona de şes) sau 1800 lei/litru (în zona montană).
Între Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R. ) Bihor şi procesatori (cum este şi Marmirana din Rogoz), s-a convenit ca întocmirea documentelor necesare, prin care producătorii de lapte să-şi primească prima, să fie făcută de către procesatori, nu individual, de fiecare producător care predă laptele procesatorului. Astfel, s-a simplicat procedura, iar producătorii nu-şi mai pierd timpul bătând drumurile primăriei, în fiecare lună, pentru întocmirea şi avizarea unor documente. O face procesatorul, pe bază de tabel. Documentele respective se depun la D.A.D.R. Bihor. În baza acestor documente, D.A.D.R. Bihor solicită Ministerului suma de bani (prima pentru lapte), iar banii respectivi sunt viraţi sau expediaţi prin mandat poştal producătorului de lapte beneficiar de prima (subvenţia) acordată de stat.
Din păcate, aveam să aflăm de la conducerea D.A.D.R. Bihor, S.C. Marmirana Prodcom S.R.L. Rogoz manifestă lipsă de seriozitate în întocmirea şi predarea acestor documente. "Când s-a convenit asupra procedurii de decont, nu a spus că agrează sau nu acest sistem gândit în folosul producătorului de lapte, al clientului procesatorului. Numai că, MARMIRANA întârzie, frecvent, depunerea documentaţiei, în defavoarea proprilor săi clienţi, a producătorilor de lapte" - avea să ne spună drd. ing. Florian Pavel, director al D.A.D.R. Bihor,
Faptul confirmă sesizările din teritoriu şi nemulţumirea multor producători de lapte. Totoată, verificând documentele depuse, la D.A.D.R. Bihor, de S.C. Marmirana, am constatat că, la finele săptămânii trecute, a fost adusă spre decontare documentaţia pentru lunile august şi septembrie 2004! Doamna ec. Hortenzia Tudoreanu, director exectiv adjunct al D.A.D.R. Bihor, ne prezintă şi suma menţionată în fişa de decont: 53.715.000 lei. Aceşti bani puteau fi de mult în posesia producătorilor de lapte din cele nouă localităţi. Numai că persoanele în cauză sunt frustrate de prima pentru lapte, datorită delăsării, în elaborarea documentaţiei de decont, manifestată de conducerea S.C. Marmirana Prodcom S.R.L. Rogoz.
marmir30



Comentarii
Nu există nici un comentariu.