Leul nou îşi arată "colţii"
Ieri dimineaţă, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a prezentat oficial Leul nou, respectiv bancnotele şi monedele noi care vor intra în circulaţie începând cu data de 1 iulie 2005. Moneda naţională a României va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în circulaţie, vor fi preschimbaţi pentru 1 leu nou. Guvernatorul BNR a arătat că noile monede sunt apropiate, ca dimensiune, de subdiviziunile euro, însă nu sînt identice, pentru a nu putea fi folosite la automatele din ţările Uniunii Europene. Bancnotele noi, ale leului denominat, prezintă aceleaşi portrete aflate pe actualii bani şi, în linii generale, fondul color folosit în prezent cu excepţia hîrtiei de 500 de lei, care va prezenta portretul lui Mihai Eminescu. Potrivit lui Isărescu, decizia de introducere a unei bancnote cu valoarea de un leu a avut în vedere puterea de cumpărare din România comparativ cu cea din ţările Uniunii Europene. În acelaşi timp, guvernatorul BNR s-a arătat sigur că Parlamentul va aproba propunerea ca preschimbarea vechilor monede, după pierderea puterii circulatorii din 31 decembrie 2006, să se facă pe termen nelimitat.
Noua bancnotă de un leu va avea pe avers portretul lui Nicolae Iorga, iar pe revers Catedrala Episcopală a Argeşului. Dimensiunea va fi identică cu cea a bancnotei de cinci euro.
George Enescu va figura pe bancnota de cinci lei, iar fondul color este lila-violet, asemănător cu actualul cupiu de 50.000 de lei. Pe revers este prezentat Atheneul Român.
Cupiul de zece lei, echivalentul a 100.000 lei vechi, păstrează portretul lui Nicolae Grigorescu.
Noua bancnotă de 50 de lei (echivalentul a 500.000 de lei vechi) va prezenta, în continuare, imaginea lui Aurel Vlaicu şi are elemente de siguranţă destinate publicului mai numeroase decât în cazul cupiurilor cu valoare mai mică. Este vorba de filigran, fereastră transparentă faţă/verso, cerneală care îşi schimbă culoarea în funcţie de iluminare.
Bancnota nouă de100 de lei (echivalentul a 1.000.000 de lei vechi) va prezenta, în continuare, imaginea lui Ion Luca Caragiale. Aceasta are aceleaşi elemente suplimentare de siguranţă destinate publicului ca şi noua bancnot de 50 lei prezentând, în plus, şi o imagine latentă.
Pentru noua bancnotă care nu are corespondent în actuala structură de cupiuri - 500 lei noi - Consiliul de Administraţie al BNR a decis tipărirea portretului poetului Mihai Eminescu. Pe revers se găseşte un număr din ziarul "Timpul", clădirea Bibliotecii Universitare din Iaşi şi un tei. Printre elementele de siguranţă figurează o fereastră transparentă în formă de clepsidră, filigran, bandă aurie şi element de siguranţă de suprapunere faţă/verso.
Noul ban va fi realizat din oţel placat cu alamă, va avea cant neted şi culoare galbenă.
Moneda de cinci bani este din oţel placat cu cupru, cant zimţat şi culoarea roşie.
Cupiul de zece bani este tot din oţel, placat cu nichel, va avea trei grupuri de zimţi pe cant şi culoarea albă.
Cea mai mare monedă va fi de 50 de bani şi va fi realizată din alamă, având o culoare galben deschis.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.