Mâine, în Aula Magna a Universităţii Oradea, va avea loc, începând cu ora 9,00, o conferinţă pentru lansarea proiectului "Sprijinirea integrării IMM-urilor cu activitate de export-import din judeţul Bihor în cadrul pieţei unice europene, prin dezvoltarea unor servicii de afaceri transfrontaliere".
Lansarea acestui proiect, care este finanţat prin Programul PHARE CBC 2005, se va face mâine, 19 octombrie, în cadrul Conferinţei de vizibilitate "Împreună pe o piaţă unică" organizată de Universitatea Oradea- Facultatea de Ştiinţe Economice.
Conform organizatorilor, conferinţa are rolul de a face vizibil Proiectul şi de a reuni echipa de proiect, grupul ştiinţific, cursanţii, experţii şi reprezentanţii organizaţiilor, asociaţiilor şi instituţiilor implicate şi de a se face prezentarea proiectului respectiv - obiective, program, activităţi, grupuri ţintă.
Proiectul ce se va lansa (titular fiind Facultatea de Ştiinţe Economice Oradea) are o valoare de 159 000 euro, iar perioada de derulare a Proiectului este de 15 luni (1 septembrie 2007-30 noiembrie 2008).