Noi cursuri de pregătire profesională Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor, deschide noi cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională. În judeţ, numărul participanţilor la astfel de cursuri aflate în derulare a ajuns la peste 560. În cadrul programului de pregătire şi perfecţionare profesională a producătorilor agricoli, OJCA Bihor a definitivat, în colaborare cu grupurilor şcolare agricole din localităţile Valea lui Mihai şi Salonta, derularea, pe o perioadă de trei luni, a două cursuri destinate, prin tematica lor, producătorilor din sectorul legumicol. Astfel, de astăzi, ora 12.00, la Primăria Valea lui Mihai, se deschide unul dintre aceste cursuri, iar săptămâna viitoare, în 18 septembrie, ora 13.00, la Grupul Şcolar Agricol Salonta, se inaugurează cel de al doilea curs. Numărul total al participanţilor este de 48 cursanţi. Tot săptămâna viitoare (20 septembrie) - cum aveam să aflăm de la d-a drd. ing. Mihaela Ciutacu, consilier mass media al OJCA Bihor - la Nojorid se va deschide un curs de agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale, cu 38 de participanţi."Punând în calcul aceste trei noi cursuri, cât şi pe celelalte 12 aflate în derulare - a menţionat ing. Rodica Brege, consilier la Compartimentul Instruire şi pregătire profesională din cadrul OJCA Bihor - la nivelul judeţului Bihor sunt atraşi peste 560 de cursanţi interesaţi de pregătirea şi perfecţionarea lor profesională în diverse domenii din sectorul agricol."