La D.S.V.S.A. Bihor Dezbatere cu operatorii din domeniul alimentar
Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a organizat, la iniţiativa directorului executiv al acestei instituţii, dl. Petru Gruia, o întâlnire a operatorilor din domeniul alimentelor şi medicilor veterinari igienişti din judeţul Bihor.
Acţiunea a avut loc la sediul DSVSA Bihor, scopul unei asemenea reuniunii fiind anlizarea şi discutarea situaţiei "la zi" privind implementarea măsurilor de reorganizare şi modernizare a fermelor producătoare de lapte şi centrelor de colectare a laptelui la parametri de calitate prevăzuţi de Regulamentul Consiliului European.
Celor 80 de agenţi economici care activează în domeniul producerii, transportului şi procesării laptelui (operatori din domeniul alimentar) li s-au prezentat noile reglementări europene transpuse şi în legislaţia românescă vizând sănătatea şi igiena animală, siguranţa alimentelor şi sănătatea publică. Totodată, s-a analizat stadiul în care se află derularea proiectelor din programele de modernizare, pe sectoare - de la ferme, la procesator. Conducerea DSVSA Bihor şi-a exprimat disponibilitatea, prin personalul de specialitate, să ajute, cu mijloacele de care dispune, pe agenţii economici din domeniul alimentar, nu doar să acţioneze ca factor de control şi aplicator de sancţiuni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.