Filiala Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) are în derulare, conform programului stabilit în acest sens, două cursuri de pregătire profesională destinate obţinerii vizei de exercitare a profesiei contabile pentru anul 2007, respectiv pentru obţinerea calităţii de evaluator de întreprinderi. Prin tematică, adresabilitate şi rezultat final, cele două cursuri de pregătire profesională au suscitat interes, atrăgând 140 de participanţi, iar nu peste mult timp se apropie examenele de absolvire, în urma cărora fiecare cursant speră să obţină atestatul. De altfel, primele emoţii vor fi săptămâna viitoare când, în perioada 29-30 noiembrie, cei o sută de participanţi la cursul de pregătire profesională referitor la fiscalitate vor susţine testul final. "Acest curs a fost de durată, începând din luna ianuarie, anul curent, iar cei care îl vor absolvi obţin, printr-un atestat, viza de exercitare a profesiei contabile pentru anul 2007. Cei o sută de participanţi au avut posibilitatea, a continuat d-na drd. ec. Leonica Bochiş, directoarea Filialei Bihor a CECCAR, să-şi însuşească noutăţile în domeniul financiar-contabil, conform Codului de Procedură Fiscală, a legislaţiei armonizate cu normele Uniunii Europene, mai ales că, de la 1 ianuarie 2007, România va fi membră a Uniunii Europene." Cât priveşte cel de al doilea curs ("Evaluarea economică a întreprinderilor"), acesta a început în 17 noiembrie a.c., fiind programat a se finaliza în 15-16 decembrie când, pe parcursul a două zile, va avea loc examenul de absolvire. Sunt înscrişi 40 de participanţi - ingineri, jurişti, economişti - care, după obţinerea atestatului, vor avea calitatea de evaluator de întreprinderi.