Camera de comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor organizează, în data de 25 octombrie 2006, ora 12.00, la sediul din OradeaCamerei, seminarul cu tema "Piese de schimb pentru autoturisme şi telefoane mobile, în perioada de garanţie şi post garanţie". Seminarul, prin structura tematică, are ca scop informarea participanţilor cu privire la principalele deficienţe constatate de către Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor, cu ocazia controalelor tematice efectuatem, privind respectarea drepturilor consumatorilor la comercializarea pieselor de schimb pentru autoturisme şi reparaţii în perioada de garanţie şi post garanţie, inclusiv reparaţii în garanţie la telefonia mobilă. "Totodată, se menţionează în comunicatul CCI Bihor, OJPC Bihor doreşte să se constituie în partenerul dumneavoastră, oferindu-vă sprijinul legislativ de care aveţi nevoie în activitatea de punere pe piaţă a produselor şi serviciilor care să nu afecteze viaţa, sănătatea, securitatea şi interesul economic al consumatorilor". Persoanele interesate urmează să confirme participarea la acest eveniment, până în data de 20 octombrie 2006, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Departamentul Relaţii Interne Externe, telefon 0259/417 807, 0359/414 557, fax 0259/470 015, e-mail secretariat@ccibh.ro.