Investitorii englezi - tot mai interesaţi de piaţa românească
Interesul investitorilor englezi pentru piaţa românească este în creştere, iar mediul de faceri românesc este din ce în ce mai stabil, apreciază preşedintele Camerei de Comerţ Româno Britanice. "România a avut cea mai mare creştere economică din Europa (şapte la sută pe an), inflaţia este ţinută sub control, iar moneda naţională se întăreşte în comparaţie cu celelate valute, determinând un mai mare interes al investitorilor pentru piaţa românească", a declarat recent reprezentantul acesteia, Raymond Braden. Investitorii englezi sunt prezenţi în majoritatea sectoarelor de activitate, între care în petrochimie, exploatarea zăcămintelor petrolifere, electronică şi electrotehnică, aeronautică, industria textilă şi agroalimentară, construcţii sau industria de apărare.
La sfârşitul anului trecut erau înregistrate în România peste 1.800 societăţi cu participare britanică, cu un total al investiţiilor directe de 431 milioane euro (locul nouă în lista investitorilor străini în România). În prezent, volumul schimburilor comerciale româno- britanice este de 1,7 miliarde euro, exporturile româneşti de 1,04 miliarde euro, iar importurile de 686 milioane euro. Principalele companii britanice prezente pe piaţa românească sunt LNM Holdings, Shell, GlaxoSmithKline, Lucas Industries, Network Group Holdings, Enterprise Oil sau Paladin Resources Plc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.