Investiţii în derulare, la DSVSA Bihor - Un ambiţios şi necesar proiect se apropie de finalizare
Anul trecut, în luna februarie, au început lucrările de modernizare şi amenajare a laboratoarelor şi birourilor administrative din sediul de la Oradea al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor. Valoarea investiţiei aprobate a fost de 4.475 mii lei. Un asemenea proiect ambiţios şi necesar este acum în plină derulare. Între timp, la DSVSA Bihor a fost numită o nouă echipă de conducere care a preluat, spre finalizare, acest proiect.
Şantierul de acum este mai restrâns întrucât 50% din volumul de lucrări s-a realizat, iar cine ştie cum arăta fostul sediu al DSVSA Bihor are acum surpriza plăcută să constate nu doar schimbarea configuraţiei fostei clădiri, ci şi modernizările aduse şi în curs de înfăptuire. "Cele două corpuri de clădire, primul - din anii 1960, al doilea - din 1983, nu mai corespundeau ca funcţionalitate. Ceea ce se realizează acum, şi mă refer cu deosebire la partea dominantă, laboratoarele, înseamnă asigurarea condiţiilor optime de lucru şi de performanţă, conform legislaţiei europene", a remarcat dl. dr. Mircea Gelu Budău, director coordonator la DSVSA Bihor.
Din datele prezentate de către dna ing. Doina Pământ, şefa Compartimentului Investiţii din cadrul DSVSA Bihor, reţinem că aria utilă a noii construcţii deste 2.408 metri pătraţi, din care numai pentru laboratoare şi anexele aferente este destinată suprafaţa de 1.356 de metri pătraţi. Darea în folosinţă a întregii lucrări este prevăzută la finele acestui an, fiind încă necesară, peste valoarea aprobată a proiectului, suma de 1.450 mii lei, fonduri de care depinde respectarea acestui termen. "Punerea în operă a acestui proiect, avea să ne spună dna Doina Pământ, înseamnă că nu mai există nimic din ceea ce a fost vechi, adăugarea a două mansarde din material uşor, extinzându-se, totodată, suprafaţa de ansamblu a construcţiei, inclusiv extinderea şi modernizarea laboratoarelor DSVSA Bihor."
Cât priveşte laboratoarele din cadrul compartimentului de sănătate animală şi din cadrul compartimentului de siguranţă a alimentelor, "se va asigura, acum, acel flux pe care nu-l avem, acel circuit de preluare a probelor şi de efectuare a analizelor specifice", a intervenit dna dr. Simona Pop - şef Serviciu Laboratoare. Prin această investiţie se asigură condiţiile necesare, ca spaţiu şi utilitate, încât DSVSA Bihor să poată avea şi cel mai dotat şi funcţional laborator de determinare a radioactivităţii alimentelor, urmare şi a importantelor fonduri alocate numai pentru dotarea cu aparatură şi modernizarea numeroaselor laboratoare ale DSVSA Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.