Întreprinzătorii vor impozit de 3% şi în 2010
Potrivit reprezentanţilor Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), întreprinzătorii propun prelungirea impozitării speciale a IMM-urilor cu 3% şi în 2010.
Consiliul a elaborat recent 26 de măsuri prioritare pentru contracararea efectelor crizei economice, printre cele mai importante măsuri propuse de CNIPMMR numărându-se: prelungirea impozitării speciale a IMM-urilor cu 3% şi în 2010; reglementarea în regim de urgenţă a extinderii măsurilor adoptate prin Legea privind comercializarea produselor alimentare; protecţia împotriva înţelegerilor şi practicilor anticoncurenţiale; accelerarea plăţilor comercianţilor către toate IMM-urile furnizoare din industria uşoară, mobilă sau produse chimice. Totodată, IMM-urile propun reducerea cu trei sau patru procente a contribuţiilor sociale şi cu minimum 50% a impozitului pe clădiri şi teren, raportat la scăderea valorii de piaţă a acestora, precum şi creşterea accesului la achiziţiile publice prin reducerea pentru IMM-uri cu 50% a condiţiilor stabilite pentru experienţa similară sau generalizarea obligaţiei publicării în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a anunţurilor privind organizarea procedurii cumpărării directe. Alte propuneri vizează reducerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pentru impozite şi contribuţii la fondurile de asigurări sociale - de la 1%, la 0,05% pe zi, respectiv modificarea OUG pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.