Întâlnire de lucru pentru absorbţia eficientă a fondurilor de dezvoltare rurală
Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest (CRPDRP) a organizat, în data de 29 ianuarie, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o întâlnire cu beneficiarii publici şi privaţi ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Alături de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au participat la întâlnire şi cei ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Fondului de Garantare a Creditului Agricol, respectiv Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privind situaţia achiziţiilor publice din cadrul Măsurii 125 - "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice" , Măsura 313 - "Încurajarea turismului rural" şi a Măsurii 322 - "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale", dar şi posibilitatea standardizării formularelor destinate procesului de achiziţie. Totodată, au fost prezentate şi noile modificări aduse Măsurii 125 şi Măsurii 322, care vor fi relansate în cursul acestui an.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.