Instalarea oficială a staffului DSVSA Bihor
Deşi era cunoscută noua componenţa a conducerii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, ca rezultat al susţinerii concursului şi prezentării de către fiecare candidat a proiectelor de management, abia ieri, 1 iunie, a avut loc instalarea oficială a directorului coordonator şi directorilor coordonatori adjuncţi.
Au participat la eveniment domnii Gavrilă Ghilea - prefect, Claudiu Pop - subprefect şi senatorul Ioan Mang. La şefia DSVSA Bihor este Mircea Gelu Budău - director coordonator, Remus Moţoc - director coordonator adjunct în domeniul sănătăţii animalelor, Ioan Dan Lung - director coordonator adjunct în domeniul siguranţei alimentelor, iar Hortenzia Tudoreanu - director coordonator adjunct în domeniul economic.
De remarcat că dl. dr. Mircea Gelu Budău a obţinut, la concursul susţinut şi la prezentarea programului de management, cel mai mare punctaj pe ţară dintre toţi candidaţii de directori coordonatori din reţeaua DSVSA a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Pentru noua echipă de conducere a DSVSA Bihor, în unele căreia a vorbit dl. Mircea Gelu Budău, dintre priorităţi amintim mai marea exigenţă în domeniul controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, eforturi susţinute pentru menţinerea indemnităţii la toate speciile de animale din judeţ, protecţia sănătăţii publice, clarificarea şi instituirea unor raporturi eficiente de colaborare cu medicii veterinari concesionari în vederea desfăşurării fluente a serviciilor sanitar-veterinare specifice.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.