Potrivit pachetului de reforme în domeniul telecomunicaţiilor, adoptat de Parlamentul European, locuitorii Uniunii Europene vor beneficia de opţiuni mai variate, ca urmare a concurenţei sporite de pe pieţele de telecomunicaţii din Europa.

 

Niveluri minime de calitate

Consumatorii europeni se vor bucura şi de numeroase drepturi noi, precum dreptul de a-şi schimba furnizorul de servicii de telefonie fixă sau mobilă într-o singură zi lucrătoare, fără a-şi schimba şi numărul de telefon, dreptul de a fi mai bine informaţi în legătură cu serviciile la care se abonează şi dreptul de a fi informaţi privind încălcarea securităţii datelor de către operatorul lor de servicii de telecomunicaţii. Totodată, operatorii trebuie să le ofere consumatorilor opţiunea unor contracte care să nu depăşească 12 luni. Mai mult, în conformitate cu noile reglementări UE, autorităţile naţionale din sectorul telecomunicaţiilor vor putea stabili niveluri minime de calitate pentru serviciile de transmisie prin reţea, promovând astfel „neutralitatea reţelei" pentru cetăţenii europeni. În plus, reforma sectorului telecomunicaţiilor va reafirma şi va consolida drepturile fundamentale ale consumatorilor europeni în privinţa accesului la Internet.

Acces la internet, fără restricţii

O nouă dispoziţie privind libertatea internetului, inclusă în pachet la insistenţa Parlamentului European, precizează că, având în vedere drepturile fundamentale ale cetăţenilor UE, inclusiv dreptul la protejarea vieţii private, autorităţile naţionale nu pot restricţiona accesul la internet din motive de politică publică, decât în urma unei proceduri echitabile şi imparţiale, precum şi a unui control judiciar eficient şi în timp util. Statele membre au apoi la dispoziţie 18 luni pentru a transpune reglementările reformate ale UE în legi naţionale privind sectorul telecomunicaţiilor. Pachetul de reforme UE în domeniul telecomunicaţiilor a fost propus de Comisia Europeană în noiembrie 2007. În urma adoptării sale, aproximativ 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene vor beneficia de opţiuni mai variate, ca urmare a concurenţei sporite de pe pieţele de telecomunicaţii din Europa, de o mai bună acoperire a continentului european prin conexiuni la internet rapide, de bandă largă, şi de consolidarea dreptului la protejarea vieţii private în raport cu operatorii din sectorul telecomunicaţiilor.