Politica de protecţie a consumatorilor se fundamentează pe trei obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piaţă: realizarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor, aplicarea efectivă a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, precum şi întărirea activităţilor de informare, consiliere şi educare a consumatorilor. Strategia, prin obiectivele şi priorităţile sale, urmăreşte realizarea unei protecţii a consumatorilor în România asemănătoare cu cea existentă în statele membre ale Uniunii Europene, incluzând securitatea, interesele economice, informarea şi educarea consumatorilor, precum şi promovarea organizaţiilor de consumatori pentru dezvoltarea unui rol activ în realizarea politicii de protecţie a consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin Oficiile din teritoriu, are în vedere dezvoltarea unei politici de protecţie a consumatorilor sistematice, riguroase şi bine organizate de prevenire a practicilor comerciale ce contravin intereselor consumatorilor, precum şi de cooperare cu alte organisme competente ale statului, la nivel naţional şi local. În plus, întărirea parteneriatului cu societatea civilă, în general, şi cu cercurile de afaceri, în special, va conduce, în opinia exprimată, ieri, de reprezentanţii Oficiului Judeţean de Protecţie a Consumatorului OJPC Bihor, cu prilejul conferinţei de presă organizată la sediul instituţiei, la o mai bună cunoaştere şi înţelegere a problemelor consumatorilor şi, implicit, la realizarea unei mai bune protecţii a acestora. "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a încheiat, încă în vară, un Protocol de colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României. Ca dovadă, pe data de 25 octombrie, a fost iniţiată, împreună cu CCI Bihor, o acţiune de consiliere pentru agenţii economici cu activitate în domeniile service auto, comerţ piese de schimb auto şi comerţ cu aparate de telefonie mobilă. Faptul că majoritatea agenţilor economici contactaţi s-au arătat deosebit de receptivi este, credem noi, un semnal foarte bun" - a declarat ec. drd. Cristiana Bigan, director executiv al instituţiei bihorene. Totodată, pentru o mai bună informare şi educare a consumatorilor, s-a propus, la nivel central, introducerea disciplinei Protecţia Consumatorilor ca materie de învăţământ şcolar. Revenind, aderarea României la Uniunea Europeană va însemna transpunerea acquis-ului comunitar specific, referitor la cadrul legislativ care reglementează condiţiile de securitate a produselor, diverse practici comerciale şi drepturile contractuale ale consumatorilor. "Noi am demarat deja o serie de acţiuni, printre acestea aflându-se şi ampla acţiune de control desfăşurată în perioada 10-12 octombrie, care a vizat contractele încheiate între operatorii economici şi populaţie, în ceea ce priveşte serviciile de apă, canal, salubrizare. Din păcate, am constatat, în special la operatorii cu sedii sociale în alte judeţe, mai multe nereguli" - a mai precizat directorul executiv al OJPC Bihor. Nu putem încheia fără a spune că activităţile de informare, consiliere şi educare a consumatorilor sunt deosebit de binevenite, efectul fiind crearea unui consumator bine informat, capabil să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză!