În circulaţie, 90 la sută din numerarul noii emisiuni monetare
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, numerarul aflat în circulaţie în prezent, în afara sistemului bancar, este constituit, în proporţie de 90 la sută, din monede şi bancnote din noua emisiune.
Până la 28 noiembrie au fost puse în circulaţie 509 milioane monede din noua emisiune (1.926 tone greutate) şi 746 milioane bancnote (914 tone). La aceeaşi dată, se mai aflau în circulaţie în afara sistemului bancar 61 milioane bancnote din vechea emisiune, din care de 10.000 lei - 28,9 la sută, de 50.000 lei - 5,3 la sută, de 100.000 lei - 13,4 la sută, de 500.000 lei - 30,9 la sută şi de un milion de lei - 21,5 la sută. De asemenea, se aflau în circulaţie 877 milioane monede din vechea emisiune, din care 12,5 la sută de un leu, 36,8 la sută de 100 lei, 19,8 la sută de 500 lei, 25,8 la sută de 1.000 lei şi 5,1 la sută de 5.000 lei. Reamintim că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, vechile însemne monetare nu vor mai putea fi utilizate ca mijloace legale de plată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.