* La mijlocul lunii aprilie, vom afla lista producătorilor, importatorilor sau reprezentanţilor acestora validaţi să intre în Programul Rabla. * Documentele necesare persoanelor fizice doritoare să intre în Programul de stimulare a înnoirii parcului auto. Producătorii de autoturisme, importatorii sau reprezentanţii autorizaţi ai acestora, persoane juridice, care vor îndeplini, cumulativ, condiţiile publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 197 din 22 martie 2007, se pot înscrie în Program, prin depunerea la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în plic sigilat, a unui dosar cu toate documentele menţionate de prevederile legale. Aceştia vor fi validaţi de Comitetul de avizare al AFM, în termen de 10 zile lucrătoare de la data închiderii perioadei de înscriere în Program (15 aprilie). Pentru a putea beneficia de Program, orice persoană fizică, proprietar/moştenitor al unui autoturism uzat, trebuie să se înscrie la un producător validat pentru achiziţionarea unui autoturism nou, după publicarea listei producătorilor validaţi. Înscrierea persoanelor fizice în Program se realizează numai după ce producătorul validat a semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu AFM. La înscriere, producătorul validat va elibera persoanei fizice o notă de acceptare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 din instrucţiuni. Notele de acceptare eliberate persoanelor fizice de producătorii validaţi sunt valabile 30 de zile calendaristice de la eliberare, fără ca valabilitatea acestora să depăşească datele de: 24 august pentru prima etapă; 5 noiembrie - pentru etapa a doua şi 5 decembrie pentru etapa a treia de desfăşurare a Programului. La expirarea valabilităţii notei de acceptare, producătorul validat poate scoate din evidenţa sa persoana fizicĂ respectivă. Înscrierea se va face în limita numărului de autoturisme şi a sumei contractate de producătorul validat cu AFM. Persoanele fizice înscrise în Program trebuie să pună la dispoziţie producătorului validat următoarele documente: actul de identitate a persoanei beneficiare, în copie; certificatul de înmatriculare a autoturismului uzat, în copie legalizată; certificatul de distrugere a autoturismului uzat, în copie legalizată, eliberat de un operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz; certificatul de radiere a autoturismului uzat, în original; certificatul de moştenitor, în copie legalizată, pentru cazul în care persoana fizică beneficiara este moştenitoarea proprietarului (inclusiv, dacă este cazul, certificatele de căsătorie sau documentele de schimbare a numelui, în copii legalizate). Atunci când certificatul de moştenitor atestă că sunt mai mulţi moştenitori, este necesară şi o declaraţie notarială a celorlalţi moştenitori, prin care aceştia acceptă ca persoana beneficiară, în calitate de moştenitor, să poată beneficia de Program, în original; nota de acceptare eliberată de producătorul validat, în original. Producătorul validat garantează accesul la Program al persoanei fizice care depune, în termenul prevăzut de lege, toate documentele. În situaţia în care accesul persoanei fizice la Program nu se va realiza din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta va avea obligaţia de a oferi persoanei fizice respective, în maximum 90 de zile după data de 12 decembrie 2007, posibilitatea achiziţionării unui autoturism nou la o valoare mai mică, cu suma de 3.000 lei.