La Oradea (Hotel Continental), a avut loc ieri, seminarul cu tema "Soluţii de finanţare, produse şi servicii pentru IMM-uri", activitate organizată de Templus Advertising Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale-Oficiul Teritorial Timişoara şi Consiliul Local a IMM Oradea.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a aduce în atenţia instituţiilor de stat principalele probleme legate de finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi de a prezenta oamenilor de afaceri soluţii reale de acces la fonduri de investiţii. În cadrul discuţiilor s-au evidenţiat importantele linii de finanţare pentru acest segment, incluzând credite, programe de finanţare externe, granturi , dar şi programe de finanţare de la bugetul de stat.
Reprezentanţii celor mai importante bănci de pe piaţa românească şi ai fondurilor de garantare pentru IMM au arătat oamenilor de afaceri şi reprezentanţilor firmelor care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgă un solicitant de credit şi cum se întocmeşte un dosar de credit, invitaţii putând afla şi informaţii despre creditele de re-finanţare. Claudiu Pop, deputat în cadrul Comisiei de Industrie şi Servicii a ţinut să sublinieze că astfel de acţiuni, cum este seminarul de la Oradea, pot avea o mai mare frecvenţă datorită impactului pozitiv asupra agenţilor economici. Totodată a prezentat şi rezultatele unui sondaj realizat la nivelul IMM-urilor. "În urma sondajului s-a constatat că peste 40% dintre agenţii economici nu ştiu ce beneficii au în urma aderării României la Uniunea Europeană, aproximativ 40% dintre IMM-uri nici măcar nu au început implementarea aquis-ului comunitar, iar cel mai îngrijorător fapt este că 54% dintre IMM-uri nici măcar nu au intenţia de a accesa fonduri structurale, ceea ce este foarte grav," a declarat Claudiu Pop. "Plecând de la faptul că IMM-urile joacă un rol important în economia unei ţări, iar pentru a se dezvolta trebuie să creeze şi elemente de presiune, astfel încât clasa politică să fie obligată să facă în aşa fel încât acest mecanism să funcţioneze", în intervenţia sa, Ioan Mintaş, prim vicepreşedintele CNIPMMR, a prezentat noile modificări din Codul Fiscal, precum şi o parte din programele care favorizează activitatea IMM-urilor. De pildă, începând cu 1 noiembrie 2006, întreprinderile care iau credite de la bănci primesc înapoi jumătate din dobândă. În contextul temei seminarului, s-a relevat şi faptul că Guvernul are în derulare un proiect de lege prin care să se poată realiza parteneriate publice private între administraţiile publice şi IMM-uri.