Comisariatul Judeţean Bihor, primul la nivel naţional Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a organizat, zilele trecute, la Sovata, o întâlnire cu toate structurile teritoriale (comisariatele regionale şi judeţene, respectiv al Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"). În acest context, s-au stabilit priorităţile, până la sfârşitul anului 2006, în derularea acţiunilor de inspecţie de mediu la nivel naţional, la activităţile cu impact semnificativ asupra factorilor de mediu, activităţi care se află sub incidenţa Directivelor Uniunii Europene preluate în legislaţia naţională privind protecţia mediului. Cu ocazia acestei întâlniri de lucru, am fost informaţi de către dl Mircea Ghitea, comisarul şef al Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, s-a prezentat şi bilanţul activităţii de inspecţie şi control a Gărzii Naţionale de Mediu pe perioada ianuarie-august 2005, bilanţ ce a făcut şi ierarhizarea, pe plan naţional, a activităţii comisariatelor judeţene. Astfel, Comisariatul Judeţean Bihor ocupă primul loc pe ţară, cu un număr de 137 controale efectuate/comisar. "Dincolo de criteriile care ne-au poziţionat pe primul loc, important rămâne factorul implicare şi responsabilitate în munca pe care o facem, efectul fiind, în primul rând, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu, nu doar prin mijloace coercitive, ci şi de conştientizare a agenţilor economici de a se alinia eforturilor comune pentru protejarea mediului", avea să remarce domnul Mircea Ghitea.