Guvernul vrea să impoziteze terenurile de sub clădiri
*Conform unui Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, cetăţenii şi firmele ar putea plăti, din 2008, impozit local pe terenul de sub clădiri.
Potrivit Codului Fiscal, impozitul pe teren se stabileşte în funcţie de numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Impozitul pe teren se plăteşte anual, în doua rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 de lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 de lei se referă la impozitul pe teren cumulat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.