Persoanele care au obţinut în anul 2004 venituri supuse globalizării vor primi în următoarea perioadă un plic cu formulare de la Administraţia financiară. Acestea vor trebui completate şi trimise organului fiscal până pe 15 mai, termenul limită pentru depunerea declaraţiei de venit global. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va trimite, ca şi anul trecut prin poştă, în perioada 1 -15 aprilie, formularele de declaraţii de venit global, declaraţii speciale, ghidul de completare, precum şi plicul destinat trimiterii documentelor către organul fiscal. Persoanele care vor trebui să trimită declaraţiile pentru venit global sunt: *cele care şi-au schimbat locul de muncă anul trecut *acei salariaţi care au obţinut, pe lângă veniturile din salariile aferente funcţiei de bază, şi alte venituri *persoanele care realizează venituri din activităţi independente, din activăţi comerciale * persoanele care au profesii liberale *persoanele care valorifică sub orice formă drepturile de proprietate intelectuală *persoanele care au obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă). Contribuabilii care au avut, anul trecut un singur loc de muncă şi nu au obţinut alte venituri nu sunt obligaţi să depună declaraţiile de venit global. Anul 2004 este ultimul în care impozitarea veniturilor se va face prin procedura de globalizare, după ce, la începutul acestui an, Guvernul a introdus cota unică de impozitare de 16%. De asemenea, anul 2004 este singurul în care persoanele care au încheiat asigurare de casă sau au efectuat lucrări de reabilitare a locuinţei pot obţine deduceri din venit. Persoanele care vor să beneficieze de această facilitate vor depune împreună cu declaraţia de venit global pentru anul 2004 documentele justificative. Termenul limită şi pentru aceste documente este 15 mai 2005.