Fondurile de investiţii înregistrau la sfârşitul lunii mai un ritm de creştere lent sau chiar scăderi, în contextul evoluţiilor nefavorabile ale Bursei de Valori Bucureşti /BVB/ din ultima perioadă, la care se adaugă remuneraţia slabă oferită în prezent de instrumentele monetare. Conform datelor centralizate de Uniunii Naţionale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC), se menţine tendinţa de creştere, performanţa medie de 4,6 la sută realizată de la începutul anului fiind superioară atât performanţelor oferite de piaţa monetară, cât şi ratei cumulate a inflaţiei. În luna aprilie, numărul de investitori în fondurile de investiţii a crescut cu 7,6 la sută.Indicele Fondurilor Mutuale (IFM), indicator ce cuantifică randamentul mediu al fondurilor mutuale româneşti, a cunoscut în luna mai o uşoară creştere - 0,51 la sută, atingând valoarea de 8.630,30 puncte (plus 43,57 puncte). În primele cinci luni, IFM a înregistrat o apreciere de 4,64 la sută (plus 382,54 puncte), comparativ cu 3,85 la sută inflaţia cumulată şi 8,68 la sută - aprecierea leului în raport cu euro, în aceeaşi perioadă. Faţă de perioada similară a anului precedent, IFM s-a apreciat cu 16,76 la sută, iar pe ultimii trei ani aprecierea este de 66,66 la sută.