Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este echivalentul a maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate, exclusiv TVA, fără a se depăşi suma de 20 000 lei pentru fioecare beneficiar. Programul naţional de stimulare a meşteşugurilor şi artizanatului devine opţional începând din data de 18 iulie a.c. Care sunt beneficiarii şi ce activităţi sunt susţinute prin alocaţie financiară nerambursabilă.

Obiective, beneficiari
Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) a aprobat procedura de implementare a Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi a artizanatului (Ordinul nr. 790/2008, publicat în Monitorul Oficial al României 505/4 iulie 2008). Programul intră în vigoare în data de 18 iulie a.c., iar cei care intră sub incidenţa acestor prevederi (şi ne referim la beneficiarii din judeţul nostru) se pot adresa la Centrul Teritorial de Informare, Consiliere şi Instruire pentru IMM-uri (CTICIIMM) Bihor, cu sediul în Oradea, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, str. Roman Ciorogariu nr. 65, telefon 0259/432423.
Obiectivul acestui Program vizează stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, întărirea clasei de mici meşteşugari, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane. Se urmăreşte, totodată, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor obţinute de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat. Se vizează, de asemenea, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale, dar şi creşterea numărului de locuri de muncă prin atragerea în astfel de activităţi a generaţiei tinere şi a femeilor.
Cât priveşte beneficiarii unor astfel de alocaţii financiare nerambursabile, ei sunt operatorii economici - întreprinderi mici şi mijlocii: societăţi comerciale, societăţi cooperative, dar şi persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent. Condiţia este să se îndeplinească, la data solicitării alocaţiei financiare, criteriile cumulative de eligibilitate menţionate în procedura Programului de susţinere a meşteşugurilor şi a artizanatului.

Activităţi ce beneficiază de susţinere financiară
Prin Program se susţin, prin alocaţie financiară nerambursabilă: participări la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate, cu stand propriu sau în asociere cu alţi operatori economici; participări la târguri şi expoziţii organizate în ţară, cu stand propriu sau în asociere cu alţi operatori economici; elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a operatorului economic, redactate în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională; realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională. "De specificat, a menţionat Ramona Tăciuleţ, consilier în cadrul CTICIIMM Bihor, că se alocă sprijin financiar şi pentru achiziţionarea de calculatoare tip PC şi/sau sisteme portabile, cât şi pentru achiziţionarea de diverse scule, dispozitive, echipamente, utilaje, maşini necesare desfăşurării activităţii, exceptând liniile tehnologice care nu mai permit păstrarea specificului execuţiei predominant manuale a produselor finite".
Orice detalii despre acest Program se pot obţine şi de pe site-ul www.mimmc.ro . Din 18 iulie a.c., Programul devine operaţional şi se pot face solicitări pentru sprijin financiar.