Fonduri bugetare destinate tratamentelor fitosanitare
Sănătatea plantelor, trecută prin grila legislativă
Unitatea Fitosanitară Bihor şi-a dimensionat activitatea acţiunilor fitosanitare de interes naţional destinate combaterii agenţilor de dăunare la culturile agricole, inclusiv în pomicultură, în funcţie de fondurile alocate de la bugetul de stat.
Fondurile respective, pentru anul 2009, au fost primite de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform Ordinului 67/2008. Acum, la finele anului 2009, dl ing. Virgil Itu, director coordonator adjunct la Unitatea Fitosanitară Bihor, a întocmit evaloarea, iar datele evidenţiază că suma alocată, în acest an, Unităţii Fitosanitare Bihor, a fost de 129.146 de lei. Au fost bani mai mulţi, comparativ cu anul 2008 când s-au repartizat 96.143 de lei. Ce s-a putut face cu aceşti bani? "Am achiziţionat, prin licitaţie, produse chimice specifice pentru combaterea anumitor boli şi dăunători, agenţi de dăunare nominalizaţi în cadrul Ordinului 67/2008. Cu aceste substanţe, a continuat dl Virgil Itu, s-au efectuat tratamente fitosanitare pe o suprafaţă de 2.922 hectare cultivate".
Ca focalizare a tratamentelor fitosanitare, ele au fost, preponderent, la culturile agricole cerealiere păioase, o atenţie specială fiind acordată loturilor semincere (peste 1.300 de hectare), în timp ce în pomicultură s-au aplicat tratamente pe aproximativ 400 de hectare, în obiectiv fiind plantaţiile comasate.
Referitor la programul pentru anul 2010, conducerea Unităţii Fitosanitare Bihor a înaintat Ministerului Agriculturii propunerea (fundamentată) pentru achiziţionarea de produse de protecţia plantelor cu care să se poată aplica tratamente fitosanitare pe 18.500 de hectare. Este greu, şi de presupus, că se va aproba de Ministerul Agriculturii un astfel de proiect, deşi este realist, în condiţiile în care astfel de fonduri nu s-au alocat conform solicitărilor, ci doar în cazuri deosebite.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.