Firmele vor răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite
Firmele vor răspunde penal pentru infracţiunile săvîrşite în realizarea obiectului de activitate sau în numele ori în interesul persoanei juridice, au stabilit, în 30 mai a.c., deputaţii la dezbaterea pe articole a unui proiect de modificare şi completare a Codului penal. Deputaţii au stabilit că pedepsele care se aplică persoanelor juridice pot fi: principale -amendă de la 2.500 de lei la 2 milioane de lei (RON) şi complementare - mergând până la dizolvarea persoanei juridice sau suspendarea activităţii persoanei juridice pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi 3 ani. Potrivit textelor adoptate, reabilitarea persoanei juridice are loc de drept, dacă în decurs de 3 ani de la data executării amenzii sau a pedepsei complementare, persoana juridică respectivă nu a mai săvârşit nici o altă infracţiune. Unele texte din proiect au fost retrimise la Comisia juridică spre a fi reanalizate, printre acestea aflându-se şi cel care preciza ca prevederile privind persoana juridică să intre în vigoare la 90 de zile de la data publicării proiectului de lege în Monitorul Oficial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.