Finanţele renunţă la emisiunile de titluri de stat pentru populaţie
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a suspendat temporar, emisiunile de certificate de trezorerie pentru populaţie, deţinătorii acestora având opţiunea să le răscumpere sau să le transforme în depozite la termen, se arată într-un comunicat al MFP.
Măsura a fost aprobată printr-un ordin al ministrului finanţelor şi a fost determinată de necesitatea extinderii maturităţilor titlurilor de stat şi de disponibilul resurselor de finanţare a deficitului bugetar pe 2005, se precizează în comunicat. Titlurile de stat destinate populaţiei aveau maturităţi de trei luni şi, respectiv, şase luni.
Potrivit comunicatului, prelungirea maturităţii titlurilor de stat în lei a fost asumată în acordul stand-by preventiv cu Fondul Monetar Internaţional. Deţinătorii de certificate de trezorerie vor putea opta pentru răscumpărarea certificatelor la scadenţă sau pentru transformarea acestora în depozite la Trezoreria Statului, operaţiune care se efectuează automat dupa expirarea perioadei de scadenţă.
Rata dobânzii pentru depozitele la termen este de 12,5% pe an, iar pentru depozitele la vedere de 1,5% pe an. Dobânzile menţionate vor fi aplicate începând cu 17 ianuarie 2005, se mai spune în comunicat.
În eventualitatea unor răscumpărări masive de către deţinătorii certificatelor de trezorerie, Ministerul va lansa emisiuni de titluri de stat pe piaţa interbancară, mult mai lichidă şi care oferă maturităţi superioare. De altfel, Ministerul Finanţelor a renunţat, în luna septembrie a anului trecut, la o serie de emisiuni de certificate de trezorerie cu discont pe tremen scurt, destinate băncilor comerciale, şi a extins emisiunile de titluri cu scadenţa la doi şi trei ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.