Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) urmează să se lanseze, în luna octombrie a.c., deci să devină operaţionale, mai multe noi măsuri destinate, ca finanţare, dezvoltării agriculturii şi a spaţiului rural.

Dintre aceste noi măsuri din cadrul PNDR, una se referă la sprijinirea fermelor de semisubzistenţă (Măsura 141). Deocamdată, principalul document în legătură cu Măsura 141 este "Ghidul solicitantului" - varianta de lucru. Acest Ghid se va defnitiva în perioada imediat următoare, apoi se va şti exact cum se va aplica Măsura 141. Până atunci, ca mijloc pregătitor pentru cei interesaţi şi posibili beneficiari ai Măsurii 141, vă informăm cu elementele esenţiale ale Măsurii 141 - Sprijinirea fermelor de subzistenţă.
De reţinut că sprijinul financiar ce se acordă prin intermediul Măsurii 141 este destinat numai persoanelor fizice în vârstă de până la 62 de ani, persoane fizice care au o exploataţie agricolă înregistrată în Registrul fermelor. Această exploataţie agricolă poate fi ca structură: vegetală, zootehnică sau mixtă, iar ca dimensiuni 6 hectare, în cazul fermei vegetale, să existe în exploatare un anumit număr minim de animale, în cazul fermei zootehnice, iar ferma mixtă să întrunească o anumită dimensiune. Datele sunt orientative. În termeni tehnici, o exploataţie agricolă ar trebui să aibă o dimensiune economică echivalentă cu 2-8 unităţi de dimensiune economică (UDE), iar deţinătorul să comercializeze o parte din producţie.
Pentru a beneficia de sprijin financiar nerambursabil, solicitantul trebuie să întocmească un plan de afaceri pe 5 ani pentru ferma de semisubzistenţă. După 3 ani, acest plan este verificat, iar cel care a solicitat sprijinul financiar trebuie să demonstreze că după aceşti 3 ani a crescut activitatea economică în proporţie de minimum 20 la sută, iar dimensiunea economică a cresct cu 3 UDE. Dacă asemenea condiţii nu sunt îndeplinite, beneficiarul nu va returna banii primiţi, dar nu va mai fi finanţat în următorii doi ani. Un alt detaliu despre Măsura 141: valoarea sprijinului financiar nerambursabil este de 1500 de euro/fermă.
Cererea de finanţare şi documentele necesare se vor depune la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, la Departamentul de Dezvoltare Rurală. Aici se primesc şi detaliile necesare. Această Măsură 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă urmează să devină operaţională în cursul lunii octombrie a.c. Asupra subiectului vom reveni în momentul în care se vor definitiva normele de aplicare.