* Erste Bank va păstra denumirea BCR * Finalizarea tranzacţiei prin care Erste Bank va prelua 62% din acţiunile BCR ar putea avea loc până la sfârşitul lunii mai, a declarat, vineri, la Bucureşti, preşedintele băncii austriece, Andreas Treichl. "Sper că înainte de finele lunii mai tranzacţia se va finaliza. Mai sunt însă unele aspecte care se vor rezolva în trimestrul al doilea", a spus Treichl. Erste Bank a lansat o emisiune de acţiuni la Bursa din Viena, prin care a colectat 2,9 miliarde de euro, cea mai mare parte din sumă urmând să fie utilizată pentru finanţarea preluării BCR, tranzacţie de 3,75 miliarde de euro. Erste Bank va păstra denumirea BCR şi după trecerea celor trei ani specificaţi în contractul de privatizare, pentru că banca este una dintre cele mai cunoscute din România, a declarat, vineri, la Bucureşti, preşedintele băncii austriece, Andreas Treichl. "Când cumpărăm o bancă, evaluăm şi denumirea. Dacă brandul băncii are notorietate pe piaţa respectivă, se păstrează vechea denumire", a spus Treichl. El a adăugat că au existat ţări, cum ar fi Slovacia şi Cehia, unde au fost modificate denumirile băncilor preluate, "pentru că aveau o calitate slabă a brandului", adăugând că "BCR are o subsidiară şi în Republica Moldova şi, dacă ne extindem poziţia acolo, poate fi recunoscută ca brand şi acolo."