Fermă de producere a melcilor
La Cociuba Mare, cu finanţare SAPARD
Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor şi Centrul Local de Consultanţă Agricolă (CLA) Cociuba Mare organizează, mâine (28 august a.c.), începând cu ora 10.00, o întâlnire de grup cu producători agricoli din zonă, tema dezbaterii fiind producerea în sistem industrial al melcilor.
De altfel, o asemenea activitate, ca pionierat, a început, nu cu mult timp în urmă, la Borod, iar, în curând, se va inaugura încă o fermă de producere a melcilor, în localitatea Tinăud. "Acum, prin activitatea ce se organizează la Cociuba Mare (sediul primăriei) se va proceda, fiind numeroase solicitări din parta celor interesaţi, la prezentarea tehnologiei de creştere a melcilor, organizarea unei astfel de ferme, cum se pot accesa fonduri din Programul SAPARD pentru crearea unei asemenea activităţi productive" - precizează dna drd. ing. Mihaela Ciutacu, responsabil mass-media al OJCA Bihor.
Vor fi prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai OJCA Bihor, specialişti în domeniu ai firmei TACO NIMADA, firmă implictă şi în elaborarea de proiecte SAPARD pe o astfel de activitate, firmă care, totodată, poate achiziţiona şi oferi matca necesară începerii activităţii productive a unei ferme de producere a melcilor, asigurând şi desfacerea producţiei fermierilor respectivi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.