Federaţia Patronilor Bihor, în colaborare cu S.C. Progesa&Partners SRL organizează un ciclu de întâlniri, în judeţul Bihor, cu genericul "Campanie judeţeană de informare cu privire la accesarea fondurilor structurale ale Uniunii Europene, pentru perioada 2007-2013, adresată sectorului IMM din România". La conferinţa de presă organizată, ieri, de Federaţia Patronilor Bihor, s-a prezentat programul acestei acţiuni, pe centre zonale, primele întâlniri cu oamenii de afaceri fiind stabilite în data de 3 septembrie - la Beiuş (ora 10,00) şi la Ştei (ora 13,00), în Sala de şedinţe a primăriilor respective. "Următoarele dezbateri sunt programate în data de 10 septembrie, ora 10, la Salonta - tot la primărie şi la Marghita - Casa de Cultură din localitate. Această campanie de informare cu privire la accesarea fondurilor structurale ale Uniunii Europene se va încheia în data de 17 septembrie, cu întâlnirea de la ora 10,00, programată la Primăria Aleşd", a declarat dl. Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor. Cum avea să remarce dl. Octavian Dan, directorul general al Federaţiei Patronilor Bihor, se constată, în teritoriu, lipsa de informaţie privind fondurile structurale, modalităţile de accesare a acestor fonduri, cât şi lipsa de viziune a întreprinderilor privind piaţa, privind soluţiile eficiente de pătrundere pe piaţa comunitară, cum pot deveni performanţi, competitivi. "Dacă până la finele anului trecut se discuta despre pregătirile de integrare, acum ne aflăm în a doua etapă, după integrare, iar întreprinzătorii încă nu cunosc suficient care sunt paşii de urmat pentru a accesa şi a beneficia de fondurile europene. Iată, în consecinţă, scopul pe care îl are această campanie de informare pe care o organizăm acum", a concluzionat dl Octavian Dan. Totodată, Federaţia Patronilor BihoR a înfiinţat şi un Deparatament de programe, directorul acestui Departament fiind d-na Ioana Cristea. În altă ordine de idei, Federaţia Patronilor Bihor, ca titulară de proiect, va demara, de luna viitoare, proiectul prin Programul PHARE 2005, schema de alocare CBC România-Ungaria, intitulat "Cooperare transfrontalieră a IMM-urilor din Bihor şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria), în domeniul panificaţiei, transporturilor şi construcţiilor". Bugetul total al acestui proiect este de 82060 euro. Iar ca ultimă noutate, Federaţia Patronilor Bihor, în parteneriat cu Confidustrie Mantova (Italia), studiază posibilitatea şi căile de înfiinţare a unui fond privat de garantare, care ar fi o premieră naţională.