Facilităţi pentru asociaţii şi fundaţii
Cumpărarea sediilor, la valoarea de inventar
Guvernul pregăteşte o Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, al cărei scop îl constituie vânzarea spaţiilor închiriate sau concesionate de la stat către asociaţiile şi fundaţiile care îşi desfăşoară activitatea în acestea.
Conform proiectului, "Spaţiile aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi care sunt destinate sediilor sau desfăşurării activităţii în interes general sau în interesul unor colectivităţi, derulate de asociaţii şi fundaţii, pot fi vândute acestora la valoarea de inventar, prevăzută în evidenţele financiar-contabile ale titularului dreptului de proprietate, de administrare sau de folosinţă asupra spaţiului respectiv". Reprezentanţii Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei susţin că motivaţia acestui preţ foarte mic este dată de puterea fianciară scăzuta a ONG-urilor, actul normativ venind astfel în sprijinul societăţii civile. De aceste facilităţi vor beneficia doar asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară activitate în interes general sau în interesul unor colectivităţi, deţin spaţiul printr-un contract de închiriere sau concesionare încheiat în condiţiile legii şi nu au obligaţii bugetare restante. Prin punerea în aplicare a Ordonanţei, se preconizează că vor beneficia peste 90% din ONG-uri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.