* În calitatea sa de membru acţionar al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) doreşte să crească transparenţa cu privire la anumite facilităţi de finanţare oferite intermediarilor financiari.
* Una dintre aceste facilităţi este dedicată finanţării activităţii IMM-urilor şi constă într-o linie de credit acordată către IMM-uri, în vederea finanţării de proiecte.

Condiţii de eligibilitate
Condiţii de eligibilitate pentru acest produs financiar sunt următoarele: compania tip IMM să fie autonomă şi să aibă mai puţin de 250 de angajaţi; pentru accesarea atât a fondurilor BEI cât şi a fondurilor europene, IMM-ul trebuie ca să aibă o cifră de afaceri care să nu depăşească 50 milioane euro şi/sau soldul bilanţului contabil să nu depăşească 43 milioane euro; plafonul de finanţare pentru împrumutul BEI nu trebuie să depăşească 50% din cota pe termen mediu şi lung de împrumuturi pentru IMM a intermediarului financiar, iar intermediarul trebuie să acorde împrumuturi IMM-ului în valoare de cel puţin dublul valorii împrumutului BEI. Condiţiile de finanţare sunt negociate individual cu fiecare instituţie financiară, nefiind stabilit un preţ standard. De obicei, BEI nu percepe Ministerului Finanţelor Publice comision de aranjament sau angajament, însă, în cazul în care nu există trageri într-un interval de trei luni de la semnarea documentaţiei legale, se percepe un comision de 0,3% la suma netrasă. Detalii, tel/fax: +4021.319.97.58; 319.97.59, int: 2264; +4021.319.97.35; 319.97.59, int: 2275, sau pe site-ul www.mfinante.ro, mail: publicinfo@mfinante.gv.ro.
Rata finală a dobânzii - în funcţie de solvabilitate
Rata finală a dobânzii percepute de BEI pentru această facilitate se stabileşte în funcţie de solvabilitatea debitorului, maturitatea facilităţii, garanţiile oferite, precum şi expunerea la riscuri a debitorului. BEI limitează la 5% din totalul pasivelor, expunerea negarantată a finanţării acordată de BEI. Informaţiile privind documentele necesare pentru accesarea acestei facilităţi, precum şi ciclul proiectului în cadrul BEI pot fi obţinute consultând pagina oficială de internet a BEI, respectiv www.eib.org. Pentru obţinerea unor informaţii mai detaliate privind facilitatea se pot solicita informaţii suplimentare la următoarele adrese de e-mail: martinjm@eib.org, respectiv c.jurma@eib.org.
Accesarea facilităţii - în termen de 4 luni
Perioada indicativă de timp dintre momentul depunerii solicitării de accesare a facilităţii şi accesarea efectivă a acesteia este de regulă de 4 luni. Solicitarea de accesare trebuie să cuprindă o scrisoare/fax din partea instituţiei financiare interesate în care să fie specificat scopul şi suma necesară investiţiei, garanţiile oferite, situaţia financiară şi raportul de audit pentru ultimii 3 ani financiari, raportul preliminar privind activitatea la 6 luni (dacă este cazul/disponibil). Ulterior recepţionării documentelor susmenţionate, BEI transmite instituţiei financiare interesate un chestionar detaliat privind activitatea acesteia.