Cota de masă lemnoasă pentru Direcţia Silvică Oradea pe anul 2007 Pentru anul viitor, Guvernul a decis că se poate recolta din păduri un volum maxim de lemn pe picior de 18,5 milioane metri cubi, stabilindu-se, totodată, şi modalitatea repartizării pe judeţe şi pe fiecare ocol silvic a volumului de masă lemnoasă ce poate fi recoltată. Conform acestei decizii luată de Guvern, la începutul lunii noiembrie, volumul maxim de 18,5 milioane metri cubi de lemn pe picior ce se va exploata, la nivel naţional, se va asigura, pe cantităţi stabilite, din păduri aflate în proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale, din păduri proprietatea publică a persoanelor juridice de drept privat, din păduri proprietatea publică a persoanelor fizice, cât şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional. Cât priveşte repartizarea cotei de masă lemnoasă pentru Direcţia Silvică Oradea, ea s-a stabilit din pădurile proprietate publică a statului aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, cât şi din cota stabilită pentru pădurile private aflate în administrare. "Ceea ce revine Direcţiei Silvice Oradea, care are activitate pe raza judeţului Bihor, vă pot spune că, în 2007, cota totală de masă lemnoasă este de 200 000 metri cubi, cantitate defalcată pe categorii de resurse" - a declarat dl. ing. Ionel Popa, directorul Direcţiei Silvice Oradea. Din această cantitate (volum) de 200 000 metri cubi, 120 000 metri cubi sunt destinaţi pentru agenţi economici şi 80 000 metri cubi masă lemnoasă se vor exploata prin prestări de servicii cu agenţi economici, însemnând că agentul economic respectiv (prin licitaţiile ce se organizează, două la număr, taie lemnul din pădure, după care îl pune la dispoziţia Direcţiei Silvice Oradea pentru a fi valorificat la populaţie. Pe lângă această cantitate totală de 200 000 metri cubi masă lemnoasă repartizată Direcţiei Silvice Oradea, pentru anul 2007, mai există 63 000 metri cubi de lemn provenind din pădurile private aflate în administrarea Direcţiei Silvice Oradea. "Comparativ cu cota din anul 2006, a menţionat dl. ing. Ionel Popa, când am avut 192 000 metri cubi, iată că, anul viitor vom avea mai mult cu 8 000 de metri cubi, iar cantitatea de lemn ce se va exploata din pădurile private aflate în administrarea noastră a rămas aceeaşi".