Eliberarea formularelor tipizate cu regim special
* Condiţia achiziţionării formularelor cu regim special: depunerea declaraţiilor fiscale sau a situaţiilor financiare la termenele prevăzute de lege.
* Facturile fiscale trebuie să fie personalizate.
* Centrele de preluare a comenzilor şi de distribuţie a formularelor.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente: seria şi numărul facturii, data emiterii facturii, numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale persoanei care emite factura, numele, adresa şi codul de identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii.
De asemenea, factura fiscală trebuie să fie personalizată cu denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă de scutire, cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile de scutiri (scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz). Pentru operaţiunile supuse taxării inverse, facturile fiscale trebuie obligatoriu să menţioneze "taxare inversă". În fine, facura fiscală trebuie să aibă înscrisă, pentru operaţiunile taxabile, suma taxei pe valoarea adăugată de plată, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin norme metodologice. Legea stabileşte, totodată, că, în cazul facturilor fiscale pentru prestări de servicii, precum şi cele pentru livrări de bunuri de utilitate publică, cum sunt energia electrică, termică, gazele naturale, apa şi altele de aceeaşi natură, nu este obligatorie înscrierea elementelor menţionate la rubrica privind expediţia (numele delegatului, datele de identificare a acestuia şi semnătura).
Potrivit declaraţiilor domnului Vasile Farc, purtător de cuvânt din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, centrele de preluare a comenzilor şi de distribuţie a formularelor tipizate cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare privind activitatea financiară şi contabilă din judeţul Bihor sunt următoarele: S.C. Absolut S.R.L. Jibou, unitate în Oradea, str. Mihai Viteazul, nr.2; S.C. Eurografica S.R.L. Bucureşti, puncte de lucru în Oradea, str. Nufărului nr. 13 A, bl. D 137, parter, şi Piaţa Creangă nr. 7, ap.2; S.C. Inform Lykos SA. puncte în Oradea, str. Nufărului nr.30 (magazin Diverta Lotus), str. Oneştilor, nr.8, bl.D 30, parter, Piaţa 1 Decembrie nr.1, str. Transilvaniei, nr. 9, Piaţa 1 Decembrie nr.3, str. Vasile Alecsandri nr. 1. De asemenea, vă puteţi comanda formularele cu regim special şi la S.C. Marinex Print S.R.L. Baia Mare, punct în Oradea B-dul Dacia nr.104, respectiv - str. Dimitrie Cantemir nr.9-11, S.C. Tranger SA Zalău, unităţile din Piaţa 1 Decembrie nr.1, Hale, parter, strada Dimitrie Cantemir nr.14, bl. A 7, parter, ori General Magheru, nr .8. Şi, nu în ultimul rând de la S.C. Treira SRL Oradea, str. I. Ciordaş nr.1 Oradea.
Reamintim agenţilor economici că, potrivit prevederilor legale în vigoare, contribuabililor care nu au depus declaraţiile fiscale sau situaţiile financiare la termenele de depunere prevăzute de lege nu li se vor elibera formulare tipizate cu regim special. Deci, atenţie la cerinţele legislaţiei!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.