* Primarii pierd calitatea de ordonatori de credite dacă nu achită facturile * Atribuţiile primarilor de a gestiona fonduri bugetare, ca ordonatori principali de credite, vor fi preluate de un administrator desemnat de un judecător sindic, dacă valoarea facturilor neachitate de aceştia pe parcursul a 120 de zile se ridică la jumătate din suma cheltuielilor anuale. Prevederea se regăseşte în pachetul de legi privind reforma în administraţia publică, discutat în şedinţa de joi a Guvernului, în primă lectură. Documentul introduce noţiunile de criză financiară şi insolvabilitate a localităţilor, stabilind condiţiile în funcţie de care primarilor li se poate retrage calitatea de ordonator principali de credite, ca urmare a gestiunii defectuoase a bugetului avut la dispoziţie. Localităţile în care, pe parcursul a 90 de zile calendaristice, administraţia publică locală adună facturi neachitate care reprezintă jumătate din obligaţia de plată aferentă unui trimestru vor fi declarate ca fiind în criză financiară, primarul fiind obligat să prezinte consiliului local un plan de redresare. Dacă valoarea facturilor neachitate de autorităţile locale se va ridica, într-un interval de 120 zile, la jumătate din suma cheltuielilor anuale, localitatea respectivă va fi declarată în stare de insolvabilitate. În această situaţie, tribunalul cu competenţe teritoriale va numi un judecător sindic care, la rândul său, va desemna administratorul ce va prelua atribuţiile primarului de ordonator principal de credite şi va propune un program de redresare. Documentul majorează de la 20 la 25 la sută gradul de îndatorare a autorităţilor locale şi permite oraşelor sau judeţelor cu fonduri reduse să se asocieze în cadrul unui proiect comun, ale cărui costuri depăşesc posibilităţile financiare ale unei singure entităţi administrative. Documentul urmează să fie aprobat în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului şi transmis Parlamentului, pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă.