Efectele colaterale ale cotei unice de impozitare
Gabriela Tudose, şef serviciu în Direcţia Legislaţie şi Politici Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor, a spus că introducerea cotei unice va determina renunţarea la unele deduceri de tip economic, întrucât va fi eliminată şi impozitarea pe venitul global. Astfel, toate categoriile de venituri ale populaţiei vor fi supuse impozitului unic de 16%, care este final, în sensul că nu se globalizează. Deducerile care vor fi eliminate sunt cele care se refereau la scăderea unor sume din impozitul pe venitul global. Facilităţile eliminate sunt cele privind reabilitarea termică a locuinţei (cel mult 15 milioane lei pe an), asigurările private de sănătate (cel mult 200 de euro pe an) şi primele de asigurare pentru locuinţa de domiciliu. În schimb, va fi menţinută deductibilitatea de cel mult 200 de euro pe an pentru contribuţiile la schemele facultative de pensii ocupaţionale. Sumele respective vor fi deduse din baza salarială impozabilă, în luna în care este efectuată plata. Potrivit lui Tudose, vor exista şi modificări în cazul impozitării veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală. În prezent, aceste venituri sunt impozitate prin reţinerea la sursă a unei cote de 15%, sub formă de plăţi anticipate de impozit, în momentul primirii veniturilor. La finele anului, din venitul total se calculează venitul net prin scăderea unei cote forfetare de cheltuieli, reprezentând 40%, respectiv 60% în cazul operelor de artă monumentală. Contribuabilii pot opta şi pentru determinarea cheltuielilor în sistem contabil. Venitul net este inclus în venitul global şi este impozitat cu cota aferentă mărimii veniturilor, care variază între 18% şi 40%. Din acest an, plăţile anticipate de impozit pe parcursul anului vor fi de 10%. La sfârşitul anului, venitul net se va calcula similar, cu menţiunea că deducerea cheltuielilor forfetare pentru operele de artă monumentală va fi limitată la 50%.
La venitul net se va aplica cota de 16%, iar impozitul rezultat va fi regularizat cu cel plătit pe parcursul anului. Vor putea rezulta atât diferenţe de plată, cât şi de restituit către contribuabili.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.