Guvernul a aprobat propunerea Ministerului Economiei şi Comerţului de modificare a OUG 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale. Potrivit declaraţiilor ministrului Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, cu toate că este prevăzut ca Strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010 să se reactualizeze şi să includă etape concrete, desfăşurarea mult mai rapidă a programului de restructurare a unităţilor miniere, obiectiv agreat şi de FMI, a determinat necesitatea prelungirii aplicării prevederilor OUG 8/2003 până la data de 31 decembrie 2006. Prelungirea este necesară, a mai afirmat ministrul, deoarece în bugetele de venituri şi cheltuieli s-a prevăzut, în conformitate cu actele normative în vigoare, un anumit număr de personal disponibilizat, care se va modifica progresiv, în conformitate cu programul de restructurare şi care se finanţează de la bugetul de stat. Restructurarea unităţilor miniere într-un ritm mai rapid va determina un număr mai mare de disponibilizaţi decât cel prevăzut de HG 2251/2004, care vor beneficia de prevederile OUG 8/2003. HG 2251/2004 prevede aprobarea Listei societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului la care se efectuează concedieri colective în anul 2005