O analiză a activităţii de control şi inspecţie desfăşurată în perioada trimestrului II al anului curent, de către InspectoratJudeţean în Construcţii (I.J.C.) Bihor, evidenţiază de la bun început un efort considerabil din partea personalului de specialitate. Cele două direcţii principale de lucru au fost urmărirea calităţii construcţiilor şi respectarea disciplinei în urbanism. Apelând la graiul sec dar elocvent totodată al expresiei de sinteză, luăm aminte la faptul că IJC Bihor şi-a programat, în perioada la care ne referim, efectuarea unui număr total de 698 controale şi inspecţii, însă a reuşit realizarea a 1195 asemenea acte de verificare. Defalcând, reţinem că 1157 controale au fost în domeniul calităţii construcţiilor, iar 38 în cel al urmăririi disciplinei în construcţii. Desigur, numărul cel mai mare al activităţilor a urmărit proiectarea (838) şi apoi execuţia (234). Complementar, inspectorii de specialitate au controlat piaţa produselor pentru construcţii, au urmărit comportarea în timp a construcţiilor şi recepţia lucrărilor, au vizat activiatatea din laboratoarele de încercări, staţii şi baze de producţie şi, nu în ultimul rând, au verificat implementarea sistemului de management al calităţii în construcţii. Capitolul disciplinei în urbanism s-a divizat în multiple direcţii, respectiv în proiectare, în execuţie şi în activitatea organelor publice locale şi judeţene. Oglinda statistică a perioadei la care ne referim oferă suficiente repere pentru a exprima o opinie asupra respectării calităţii în construcţii. Ca exemplu, dintre cele 234 controale şi inspecţii realizate (faţă de 168 programate), 97 au avut în obiectiv clădiri fie rezidenţiale (49), fie clădiri social-culturale, administrative sau comerciale (88) şi construcţii inginereşti (50). Ei bine, din numărul total al clădirilor doar 3 au fost respinse, datorită unor deficienţe privind calitatea în construcţii, în timp ce la construcţiile inginereşti numărul celor respinse a fost 6, ceea ce ne îndeamnă să conchidem că atât proiectanţii, cât şi executanţii îşi privesc cu maximă răspundere şi seriozitate lucrările ce le au de făcut. Într-o altă ordine de idei, nu putem neglija exigenţa manifestată de către specialiştii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor, dacă e să analizăm măsurile dispuse şi sacţiunile aplicate în activitatea de ansamblu pe perioada trimestrului75 II 2006. Astfel, dintre cele 571 măsuri dispuse, 45 au vizat oprirea lucrărilor, 93 refacerea lucrărilor, 48 expertizarea lucrărilor, 19 consolidări şi 41 de respingeri de documentaţii tehnice, pentru emitere acorduri. În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate, acestea au însemnat, valoric, 40,63 mii lei RON. Nu a fost cazul de acţiuni penale.