Direcţia Silvică Oradea şi caratele aurului verde din Bihor
La ora actuală, Direcţia Silvică Oradea administrează o suprafaţă de aproximativ 81 000 de hectare de pădure proprietate de stat şi 39 000 de hectare de păduri comunale, composesorate şi păduri proprietate a persoanelor fizice. Este un fond forestier aflat pe arealul judeţului Bihor, iar personalul Direcţiei Silvice Oradea, prin activităţile multiple pe care le desfăşoară, este preocupat de a valorifica eficient aurul verde, cât şi celelalte resure pe care le au pădurile din zona de administraţie.
Cu aceeaşi rigoare ce îl caracterizează, directorul Direcţiei Silvice Oradea, dl. ing. Ionel Popa, avea să ne prezinte, ieri, principalele repere, ca argument, despre ceea ce s-a reuşit, în intervalul de timp ce a trecut din acest an. "Dacă e să ne referim la primele cinci luni din 2007, cifra noastră de afaceri însumează 8 milioane de lei RON, iar din datele pe care le prelucrăm, acum, cu referire la primul semestru, suntem la 10 milioane de lei. Cât priveşte profitul, el înseamnă 300 000 RON".
Cum s-a ajuns la configurarea valorică a acestei cifre de afaceri? Fără a abuza în pezentarea de date, uneori obositoare, am selectat, de pildă, că suma de 10000000 lei (RON) provine din valorificarea masei lemnoase - la agenţi economici ( 3500000 lei), pentru diverse nevoi locale (2500000 lei). De asemenea, în perioada menţionată, s-au obţinut 210000 lei, din valorificarea produselor vânătoreşti şi piscicole, Direcţia Silvică Oradea având păstrăvăriile de la Chişcău şi Remeţi. Alte 210 000 lei provin din valorificarea seminţelor de la diferiţi copaci din fondul forestier, iar o sumă reprezentativă, aproximativ 3600000 lei, este ca urmare a altor activităţi - valorificare palnte medicinale de sezon şi produse pentru export.
Discutând despre bilanţul pe 6 luni, domnul ing. Ionel Popa îl consideră deja "istorie", acum gândindu-se la perioada următoare, "pentru că, avea să remarce, noi trebuie să înfăptuim obiectivele stabilite pe întregul an 2007, adică o cifră de 25 milioane de lei, superioară anului precedent, dar în condiţiile în care suprafaţa fondului forestier aflată în adminstrarea Direcţiei Silvice Oradea s-a redus sensibil, în 2007, prin continuarea politicii de retrocedare a pădurilor către proprietarii de drept".
Un alt aspect remarcat de directorul Direcţiei Silvice Oradea a fost cî realizarea obiectivelor ce configurează cifra de afaceri, prin valorificarea potenţialului pădurilor din administrare, este în arnonizare cu permanenta strădanie a silvicultorilor pentru asigurarea unei gestionări durabile a fondului forestier.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.