Produse la export de peste 1,5 milioane dolari Direcţia Silvică Oradea are în administrare peste 96.500 hectare de pădure făcând parte din proprietatea publică, la care se adaugă 33.600 hectare de pădure aparţinând primăriilor, pădure urbarială, composesorate şi de la persoane fizice. Pe lângă administrarea fondului forestier, perocuparea de valorificare eficientă a ceea ce poate oferi pădurea are ipostazele ei - de pildă, în cele ce urmează, vom insista asupra producţiei pentru export. Directorul Direcţiei Silvice Oradea, dl ing. Ionel Popa, avea să ne ofere, în debutul dialogului pe această temă, un prim reper: "Valoric, prin programul însemnând realizări la export, ne-am fixat 950 de mii de dolari. Chiar dacă nu am încheiat anul 2005, s-a reuşit, până acum, ca din activitatea de export să realizăm aproape 1.600 de mii de dolari, cifră corectabilă, în sens crescător, pe măsură ce alte şi alte produse sunt valorificate prin partenerii ce-i avem, conform contractelor existente." Din ce provin aceste venituri aflăm parcurgând "operativa" (oglinda la export) cu produsele ajunse fie în Belgia, fie în Germania, Italia, Ungaria... Iată, spre exemplu, că, numai din fructele de pădure (peste 650 de tone), s-au obţinut 888.000 dolari, iar din ciupercile comestibile valorificate la export s-a depăşit, valoric, suma de 210.000 de dolari. Cât priveşte produsele din lemn provenind din fondul forestier administrat de Direcţia Silvică Oradea, produse care au ajuns dincolo de graniţele României, notăm: lemn celuloză, lemn de foc în valoare totală de 82 mii dolari, cât şi confecţionarea, pe baza unor comenzi speciale (din lemn de salcâm şi castan comestibil) a unor garduri rustice destinate păşunilor din Belgia. Numai pe această comandă a partenerului belgian, Direcţia Silvică Oradea a obţinut 94.000 dolari. Dar şi pentru mangalul livrat la export s-au încasat peste 28.000 de dolari. Mult mai mult, însă, 120.000 dolari, şi-a adăugat la visterie Direcţia Silvică Oradea prin acţiunile de vânătoare organizate, anume, cu vânători din diverse ţări europene şi de pe alte continente. Dacă ne-am obişnuit să vorbim despre valorificarea plantelor medicinale, activitate care a însemnat, cantitativ, 98 de tone şi, valoric, peste 133.000 dolari, iată că Direcţia Silvică Oradea a exportat, în 2005, şi seminţe. Nu de floarea-soarelui sau de grâu! Seminţe de salcâm - o cantitate de peste 19 tone, pentru suma totală de aproximativ 32.000 de dolari. Ca o curiozitate (dacă vreţi), Direcţia Silvică Oradea este printre puţinele unităţi din ţară care exportă sămânţă de salcâm. Mai mult, obţinerea unor cantităţi mari de astfel de sămânţă este urmarea unei tehnologii speciale promovate de Direcţia Silvică Oradea! În încheiere, concluzia domnului director Ionel Popa: "Dintre produsele pentru export, la un singur indicator nu am împlinit, până acum, programul - lemn celuloză. În rest, sunt depăşiri, chiar substanţiale, cum ar fi la fructe de pădure (plus 50 de tone) la seminţe (plus 6 tone), la plante medicinale (plus 53 de tone), iar până la finele anului o parte dintre indicatorii de export va avea o mai bună configuraţie valorică."