La Oradea, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri şi ai Direcţiei Apelor Gyula (Ungaria) pentru perfectarea notei conceptuale şi depunerea Proiectului comun intitulat "Dezvoltarea complexă cu rol de apărare împotriva inundaţiilor a Crişului Negru."

Acest Proiect cu finanţare europeană are valoarea totală de două milioane de euro şi face parte din Programul Operativ de Cooperare Transfrontalieră România - Ungaria (2007 - 2013). Suma se va împărţi în mod egal celor două instituţii implicate în proiect şi beneficiare. Luni, 16 februarie a.c., s-a depus acest Proiect, la Secretariatul tehnic comun din Budapesta.
Cât priveşte Programul Operativ de Cooperare Transfrontalieră România - Ungaria, scopul este de a facilita crearea de parteneriate viabile între instituţiile şi organizaţiile din zona de frontieră cu Ungaria, cât şi discutarea şi perfectarea căilor de acţiune vizând dezvoltarea unor astfel de parteneriate, pe obiective clare. Despre Proiectul "Dezvoltarea complexă cu rol de apărare împotriva inundaţiilor a Crişului Negru", dl. ing. Claudiu Oros, directorul tehnic al Direcţiei Apelor Crişuri, a declarat: "Prin implicarea în acest proiect comune, noi dorim, ca pincipale obiective, să reconstruim, realizând consolidarea de mal drept pe Crişul Negru - mira determinantă Zerind şi, totodată, să edităm o publicaţie multilingvă intitulată Lumea Crişurilor".