* Legile proprietăţii au decapitalizat încet şi sigur patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului. * În decurs de 6 ani, de la 56 000 hectare, la ultimele suprafeţe aflate pe listele retrocedării. * Doar staţiunile de cercetare vor mai beneficia de teren agricol din proprietatea statului. Până la înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), în scopul de a administra terenurile agricole care nu fuseseră solicitate de proprietari, întinse suprafeţe de pământ au revenit, prin desfiinţarea CAP-urilor, proprietarilor de drept. Fostele IAS-uri au intrat şi ele într-un proces de restructurare, iar o bună parte din terenurile acestora au trecut în administrarea ADS. Fără a mai intra în alte detalii (care au devenit istorie), numai la nivelul judeţului Bihor, din aproximativ 56 000 de hectare, în anul 2000 se ajunsese la 53 000 hectare, apoi, în aproximativ 5-6 ani, 12 000 hectare au trecut, treptat, la proprietari. În ultimul timp, au existat numeroase solicitări la comisiile locale de aplicare a legilor proprietăţii, iar documentaţiile întocmite corect au fost înaintate la ADS Bucureşti, în vederea obţinerii protocoalelor de cedare, din partea ADS, a terenurilor (suprafeţelor) respective. Discutând cu dl. drd. ing. Iancu Sabău, reprezentantul ADS Bihor, despre situaţia din acest an, aflăm că suprafaţa de teren ce mai poate face obiectul retrocedării de la ADS Bihor este de aproximativ 2 800 hectare, din care 1830 hectare se află, prin contract de arendare, la societăşile comerciale, diferenţa de teren fiind la cele două staţiuni de cercetare - agricolă şi pomicolă din Oradea. "Dintre cele 22 de primării care au în raza lor de administrare terenuri de la ADS, 13 sunt cu documentaţiile în derulare şi verificare, iar la 6 primării (comisii locale de aplicare a legilor proprietăţii) actele sunt finalizate şi vizate, deci se poate trece la obţinerea protocolului de transfer şi la punerea în posesie" - a detaliat dl. Iancu Sabău. Cele 22 de primării sunt: Balc, Marghita, Viişoara, Săcădat, Cefa, Mădăras, Nojorid, Căpâlna, Măgeşti, Batăr, Cetariu, Sălard, Diosig, Roşiori, Cherechiu, Buduslău, Săcueni, Salonta, Paleu, Sânmartin, Girişu de Criş, Oradea. Cu cele mai mari suprafeţe de teren ce vor transfera de la ADS sunt primăriile Oradea, Săcueni, Girişu de Criş, Buduslău şi Cherechiu - de la 200 la 938 de hectare. Conform ultimelor date centralizate de ADS Bihor, mai pot fi solicitate, de la ADS Bihor, de către consiliile locale de aplicare a legilor proprietăţii, încă aproximativ 430 hectare de teren transferabil. Referitor la suprafeţele din administrarea ADS, la cele două staţiuni de cercetare din Oradea, care sunt în domeniul public, o comisie specială stabilită printr-un ordin al Prefecturii Bihor, a propus ca 90 de hectare să rămână în continuare în domeniul public: 50 hectare, la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă şi 40 hectare, la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Pomicolă Oradea. Diferenţa de teren va fi pusă la dispoziţia comisiilor locale din Oradea, Girişu de Criş şi Sânmartin, în vederea retrocedării la proprietari.