Din culisele unei licitaţii suspendate
Un răgaz pe perioadă nedeterminată
Iniţial, în data de 12 iunie a.c. urma să se desfăşoare, în 41 de judeţe, inclusiv Bihorul, licitaţia publică deschisă în vederea concesionării activităţilor de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovine. În plin proces pregătitor, când urma să se cumpere caietul de sarcini, de către cei care erau interesaţi să participe la licitaţia de concesionare a acestei activităţi, Agenţia Domeniilor Statului (ADS), în calitate de organizator şi ofertant, suspendă licitaţia pe o perioadă nedeterminată...
Să precizăm că activitatea de control oficial al performanţelor de producţie (la speciile bovine, porcine, ovine-caprine) împreună cu activitatea de însămânţări artificiale şi reproducţie reprezintă domeniile de bază ale unităţilor de ameliorare şi reproducţie zootehnie (UARZ). În judeţul nostru funcţionează UARZ Bihor. Prin concesionarea amintită se doreşte efectuarea primului pas în vederea privatizării activităţilor UARZ. Acum, concesionarea prin licitaţie publică este focalizată pe activităţile de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovine. Totuşi, licitaţia s-a suspendat! De ce?
Ne-am adresat conducerii UARZ Bihor care, normal, este preocupată, într-un asemenea context, de ce anume se întâmplă şi se va întâmpla ca activitate a acestei instituţii. Aveam să aflăm de la dl ing. Alexandru Oltean, director executiv adjunct al UARZ Bihor, că în Caietul de sarcini pentru cei care doreau să participe la licitaţia de concesionare au existat o serie de erori: s-a omis includerea prevederilor Legii 72/2002 cu privire la subvenţionarea totală, de la bugetul statului, a activităţii de control oficial al performanţelor de producţie; s-a greşit stabilindu-se că la o astfel de licitaţie puteau să participe, pentru concesionare, orice persoană fizică sau societate, chiar dacă nu erau de profil (în acest domeniu), omiţându-se prevederile HG 1845/2005 care stipulează că au dreptul la o astfel de licitaţie pentru concesionare numai asociaţiile crescătorilor de bovine care au angajaţi la asociaţie specialişti pentru o asemenea actrivitate, specialişti atestaţi de Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).
Acum se va reface Caietul de sarcini (cel întocmit greşit nu a mai apucat să fie dat, contracost, celor interesaţi să participe la licitaţie), iar viitoarea licitaţie se va face tot prin ADS, la o dată care va fi comunicată.
Cum remarca dl ing. Alexandrtu Oltean, procesul de concesionare a activităţilor de control oficial al performanţelor de producţie este ireversibil, chiar dacă, acum, s-a amânat pe specia bovină. Urmează concesionarea acestor activităţi şi la celelalte specii (ovine-caprine şi porcine). Dacă la nivelul judeţului nostru există asociaţii ale crescătorilor de bovine, putându-se astfel participa la procesul de concesionare-privatizare amintit, în cazul celorlalte specii nu există asociaţii ale crescătorilor. Doar la Salonta (dar cu caracter local şi nereprezentativ) funcţionează o asociaţie a crescătorilor de porcine: "Îmi permit să recomand, prin calitatea pe care o am, a continuat dl Alexandru Oltean, să fac un apel la crescătorii de ovine-caprine şi porcine din judeţ să procedeze cât mai repede la constituirea unor comitete de iniţiativă pentru înfiinţarea de asociaţii de profil, astfel încât să se poată participa la procesul de concesionare-privatizare a activităţii de control oficial al performanţelor de producţie".
Din informaţiile pe care le avem, este preconizată concesionarea iminentă a ambelor servicii existente în cadrul UARZ Bihor, dar şi din celelalte judeţe ale ţării.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.