Societăţile comerciale pe acţiuni vor depune situaţiile financiare la Ministerul Finanţelor (MFP), urmând ca MFP să le transmită pe cale electronică către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Semnătură electronică extinsă

Potrivit OUG nr. 90/2010, societăţile comerciale pe acţiuni trebuie să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz. În vederea realizării publicităţii legale, Ministerul Finanţelor Publice va transmite, electronic, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului copii de pe următoarele acte: situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, raportul şi, după caz, raportul consolidat al consiliului de administraţie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi indicatorii economico-financiari necesari efectuării publicităţii legale. Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, să depună, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătura electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.

Publicare în Monitorul Oficial

Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii mamă, definită astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale MFP copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate. Totodată, societăţile comerciale care au o cifra anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor prevăzute. Pentru societăţile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul prevăzut va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).  MFP şi ONRC vor încheia un protocol de colaborare, în vederea transmiterii, în format electronic, a copiilor şi informaţiilor prevăzute.

Textul art. 185 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 90/2010, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011.