Din 2009, noi prevederi ale Codului Fiscal
* Una dintre modificări vizează încurajarea investiţiilor de mare anvergură din România.
* Schimbările în legea fiscală vin ca urmare a unor solicitări făcute de Comisia Europeană.
* Începând de la 1 ianuarie 2009, Codul Fiscal ar putea suferi o serie de modificări importante, cea mai importantă modificare fiind legată de deductibilitatea pierderilor fiscale ale companiilor care vor putea fi deduse din profitul net timp de şapte ani de zile, şi nu timp de cinci ani, cum prevede legislaţia în vigoare.
Schimbări la impozitarea maşinilor
Una dintre modificările aduse Codului Fiscal se referă la modul de impunere a autovehiculelor ARO. Potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv a articolului 263, alin. 2 din Codul Fiscal, impozitarea autovehiculelor de teren din producţia internă (n.r. -- în acest moment, ARO este singura maşină care se încadrează la această categorie) reprezintă o excepţie. Mai exact, acest tip de maşină este impozitat diferenţiat, cu sume mai mici, comparativ cu alte autovehicule de acelaşi tip. De la 1 ianuarie 2009, un ARO va fi taxat însă la fel ca alt autovehicul din categoria lui. Un ARO de 3200 cmc, spre exemplu, cel mai mare model fabricat în România, ar putea fi impozitat la fel ca un Mitsubishi Pajero din 2003, cu o capacitate cilindrică identică, respectiv cu 120 de lei/fiecare grupă de 200 cmc. Pentru un ARO, impozitul ar putea ajunge, aşadar, de la 1 ianuarie 2009, la aproximativ 2.000 de lei.
Impozit pe dividende - unificat la 10 %
O altă modificare ce va fi adusă Codului Fiscal se referă la impozitarea dividendelor acţionarilor străini. Reamintim că, în luna mai, României i-a fost transmisă, de către Comisia Europeană, o scrisoare de somare, reprezentînd prima etapă a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, referitoare la perceperea unor impozite mai mari pe dividendele plătite în afara ţării, faţă de cele achitate de acţionarii rezidenţi. Potrivit legislaţiei în vigoare, dividendele acţionarilor interni care deţin sub 15 la sută din acţiuni se taxează la sursă cu un impozit final de 10 la sută. Acelaşi impozit se ridică însă la 16 la sută, dacă acţionarul este nerezident, adică străin. De la 1 ianuarie 2009, acest impozit va fi unificat la 10 la sută, atât în cazul acţionarilor interni, cât şi în cel al acţionarilor nerezidenţi.
Codul Fiscal va fi modificat de către Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă, deşi el poate fi schimbat, potrivit legilor în vigoare, doar prin lege, aprobată de parlament, cu şase luni înainte de intrarea în vigoare.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.