*Începând cu 1 ianuarie 2007, accizele armonizate devin taxe speciale de consum. *Operatorul înregistrat va reprezenta persoana fizică sau juridică autorizată să primească în exercitarea activităţii economice produse supuse accizelor în regim suspensiv. *Pentru operatorii înregistraţi, acciza va deveni exigibilă la momentul recepţionării produselor. Din 2007, România va trebui să continue procesul de armonizare a legislaţiei cu directivele europene, în principal cu majorarea accizelor la principalele grupe de produse în vederea atingerii nivelurilor acestora din cadrul UE, dar şi cu stabilirea noilor reguli pentru teritoriul comunitar. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, accizele armonizate vor fi taxe speciale de consum care se vor datora bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import, cu noua titulatură pentru următoarele categorii: tutun prelucrat pentru produse din tutun, produse energetice pentru uleiuri minerale. Apar şi noi termeni, este vorba despre documentul de însoţire simplificat - DIS -, document care trebuie folosit la mişcarea intracomunitară a produselor accizabile cu accize plătite. Conform prevederilor legale, operatorul înregistrat reprezentă persoana fizică sau juridică autorizată să primească în exercitarea activităţii economice produse supuse accizelor în regim suspensiv, provenite din alte state membre ale UE, el neputând deţine sau expedia produse în regim suspensiv. Operatorul neînregistrat este persoana fizică sau juridică autorizată în exercitarea profesiei sale să efectueze, cu titlu ocazional, aceleaşi operaţiuni prevăzute pentru operatorul înregistrat. Operatorul înregistrat trebuie să respecte, începând cu anul viitor, următoarele condiţii: să garanteze plata accizelor, să ţină contabilitatea livrărilor de produse, să prezinte produsele oricând i se cere aceasta de către organele de control, să accepte orice monitorizare sau verificare a stocului. Pentru operatorii înregistraţi, acciza va deveni exigibilă la momentul recepţionării produselor. Operatorul neînregistrat are următoarele obligaţii, să dea o declaraţie la autoritatea fiscală competentă, înainte de expedierea produselor de către antrepozitarul autorizat, şi să garanteze plata accizelor, să plătească acciza în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost recepţionate produsele, să accepte orice control ce permite autorităţii fiscale competente să se asigure de primirea produselor şi de plata accizelor aferente. Totodată, se va introduce noţiunea de teritoriu comunitar. Cât priveşte produsele supuse accizării, printre ele se află: gazul natural, la acciza va deveni exigibilă la momentul livrării acestui produs de către furnizorii autorizaţi, direct către consumatorii finali; energia electrică, cu acciză exigibilă la momentul facturării energiei electrice furnizate către consumatorii finali. Prevederile privind accizarea nu se vor aplica pentru căldura rezultată, şi nici pentru produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire. De asemenea, potrivit prevederilor legale, ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/ an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se va acciza prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, potrivit prevederilor din norme.