* Banca Naţională a României (BNR) a elaborat normele privind procesarea electronică a cecului, cambiei şi a biletului la ordin, prin trunchiere.
* Normele au fost emise în vederea aplicării Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului nr. 38, respectiv 39 din 2008 şi vor fi aplicate începând cu 10 octombrie.

În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 660, din 19 septembrie 2008, a fost publicată Norma BNR nr. 10/2008 privind modificarea Normei BNR nr. 6/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale BNR nr. 7/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1994 asupra cecului, modificată. De asemenea, a mai fost publicată şi Norma BNR nr. 11/2008.
Conform reglementărilor BNR, începând cu data de 10 octombrie 2008, cecurile emise în baza Normei tehnice nr. 4/2008 privind cecul şi, de asemenea, cambiile şi biletele la ordin emise în baza Normei tehnice nr. 5/2008 privind cambia şi biletul la ordin se vor procesa electronic, prin trunchiere, în conformitate cu Regulile sistemului SENT. În cazul în care operaţiunea de trunchiere nu se poate realiza, cecurile, cambiile şi biletele la ordin vor putea fi procesate interbancar, prin structura casei centrale de compensaţie situată în municipiul Bucureşti ori prin prezentare la încasare, în original, direct la instituţia de credit sau, după caz, la instituţia de credit beneficiară, conform procedurilor existente în convenţiile încheiate între instituţiile de credit implicate. Aceste prevederi se vor aplica şi cecurilor emise in baza Normei tehnice nr. 9/1994 privind cecul şi a Normei-cadru nr.7/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri, şi în cazul cambiilor şi biletelor la ordin. Operaţiunea de trunchiere, adică prezentarea electronică la plată a cecului, cambiei şi biletului la ordin, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 38/2008. Actele normative ale Guvernului au adus completări care să permită şi procesarea automată a acestor instrumente de plată, pe lângă procesarea manuală. De precizat că, încă din luna iunie, Senatul a adoptat legile de aprobare a OUG nr. 38 şi 39 din 2008. Actele normative ale Guvernului prevăd că transmiterea informaţiilor de plată şi a imaginii instrumentelor de plată să se realizeze astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea, pentru a se elimina riscul de fraudă prin modificarea conţinutului acestora.